Dezvoltarea psihică și stadiile de la 2 ani

”În general, prin dezvoltare se înțelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou, printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapă reprezentând o unitate funcțională, mai mult sau mai puțin închegată, cu un specific calitativ propriu.

Dezvoltarea personalității se manifestă prin încorporarea și constituirea de noi conduite și atitudini, care permit adaptarea activă la cerințele mediului natural și sociocultural.

Dezvoltarea permite și facilitează constituirea unor relații din ce în ce mai diferențiate și mai subtile ale copilului cu mediul în care trăieste și se formează. Datorită acestor relații se elaborează și se „construiesc” diferitele subsisteme ale psihicului infantil în evoluția sa spre starea de adult.

Dezvoltarea psihică este rezultatul interacțiunii factorilor externi și interni:

1. Ereditatea cuprinde un complex de dispoziții virtuale sau scheme funcționale ce se transmit de la antecesori la succesori prin intermediul mecanismelor genetice. Patrimoniul ereditar al fiecărui individ rezultă din combinarea unităților genetice materne și paterne.
2. Mediul ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacționează, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale.
3. Educația reprezintă acțiunea conștientă, organizată, desfășurată în cadrul unor instituții speciale, în scopul formării și informării viitorului (sau actualului) adult.”

Cu alte cuvinte, Ania spune cuvinte noi, găsește soluții unor probleme pe care le întâmpină, se joacă veselă cu oameni noi, pe care de-abia îi cunoaște, stă lipită de pieptul meu când e supărată, se încruntă și aruncă obiecte când e furioasă, pentru că acum e momentul oportun să facă toate aceste lucruri. Ania este atât de minunată pentru că este parte din mine și din tăticul ei, pentru că părinții ei suntem noi, cei care locuim în această căsuță și o iubim așa cum o facem noi și pentru că păpădia învață câte ceva de la fiecare dintre cei ce o înconjoară.

Conform unora mai deștepți decât noi, există o serie de însușiri caracteristice fiecărei vârste, structurate sub forma unor etape și stadii de dezvoltare.

Jean Piaget, un psiholog clinician născut în Elveția, care a studiat temeinic dezvoltarea copilului și s-a centrat pe cum se dezvoltă inteligența în diferite etape de vârste, a înaintat o teorie numită Teoria dezvoltării cognitive. În acord cu această teorie, Ania se situează acum, la începutul:

Stadiului preoperațional (2-5/7 ani): este caracteristic copilului de vârsta preșcolară, luptând pentru a-și achiziționa gândirea logică. Abia ieșită din stadiul senzoriomotor în care lumea era cunoscută doar prin contactul cu obiectele, prin cunoașterea lor directă, acum Ania recunoaște existența acestora și în absența lor fizică din câmpul ei vizual, utilizează simboluri pentru a-și reprezenta mental obiectele.

Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, un medic neuropsihiatru austriac a caracterizat perioadele de vârstă din perspectiva determinanților interni ai dezvoltării (instanțe psihice, impulsuri, energii primare). În Abordarea psihodinamică a dezvoltării, Freud susține că în cursul dezvoltării copiii trec printr-o serie de stadii. În timpul fiecărui stadiu, satisfacerea este obținută pe măsură ce libido-ul (sau energia sexuală) este direcționat spre diferitele părți ale corpului. El s-a referit la „instinctele sexuale”, deși în atribuirea acestui termen copiilor, Freud a folosit termenul „sexual” mai degrabă cu sensul de „plăcere fizică”. Fiecare stadiu aduce după sine un set de probleme ce trebuie depășite în raport cu dezvoltarea de mai târziu. Eșecul în soluționarea satisfăcătoare a unui anumit stadiu, va avea ca rezultat fixația, sau stagnarea dezvoltării în acel stadiu. Fixația determină ca individul să mențina pâna mai târziu, în viață, unele dintre caracteristicile acelui stadiu, iar cazurile severe vor duce la apariția nevrozelor în viața de adult.

Conform Abordării psihodinamice a dezvoltării, Ania se află în:

Stadiul anal (2 ani)

Acest stadiu are în centru senzațiile de plăcere de la nivelul mucoaselor rectului. Copilul obține satisfacția prin expulzarea sau retenția fecalelor, iar acum este în stare să-și exercite un anumit control asupra acestor funcții ale corpului. Copilul își poate mulțumi părinții fie prin a fi „curat”, fie dejucându-le planurile prin a face „murdărie”. Așadar, senzațiile de plăcere asociate cu „expulzarea” sau „retenția” se asociază cu comportamentul care are implicații sociale. Un eveniment semnificativ în viața copilului este efortul părinților de a-i impune un instructaj igienic. Fixația în stadiul anal, probabil rezultată din conflictul părinte/copil în timpul instruirii igienice, poate duce la apariția unei personalități excesiv preocupate de curățenie și sistematizare (expulzare) sau care este avară, refractară și obsesivă în perioada adultă (retenție).

Lev Semeonovici Vîgotski, un psiholog rus, a descris felul în care cultura influențează dezvoltarea individului. Obiceiurile sociale dintr-un anumit timp, achizițiile colective intelectuale și materiale, științifice, artistice, istoria pe care o trăiește individual, îi determină dezvoltarea.

Vîgotski a încercat să-și bazeze Teoria Constructivismului Social pe studiul comportamentului. A prezentat conștiința individului ca fiind elementul de bază în viață, în construirea eului: „Ne cunoaștem pe noi înșine pentru că suntem conștienți de ceilalți și suntem conștienți de ceilalți pentru că însăși conștiința noastră despre noi înșine, derivă din conștiința pe care ceilalți o au despre noi.”

Ania se află, conform teoriei lui în:

Stadiul de joc (2 și 7 ani): activitatea cea mai importantă este, la început, manipularea obiectelor, apoi jocurile simbolice și jocurile de rol.

Lawrence Kohlberg este un psiholog american, care a emis Teoria dezvoltării morale. El pune un accent deosebit asupra evoluției cognitive și asupra judecății morale a copilului. Într-o primă fază aceasta este heteronomă (preia norme, reguli, interdicții, valori) din anturajul imediat, fiind neselectivă, nesituativă, rigidă, vizând doar fapta nu și motivația. Apoi ea devine autonomă prin interiorizarea și implicarea propriului sistem valoric în actul de judecare.

Din păcate, Kohlberg zice că Ania nu se încadrează în niciun stadiu deocamdată, judecata morală urmând să-și facă apariția odată cu vârsta de 4 ani.

Eric Erikson (original nume, știu), a fost un psiholog și psihanalist american, născut în Germania. El considera că fiecare etapă de dezvoltare este caracterizată prin evenimente şi conflicte, sarcini specifice de rezolvat, pe care copilul şi mai târziu adolescentul, adultul trebuie să le parcurgă şi să le soluţioneze adecvat pentru fiecare vârstă sau etapă specifică. Personalitatea individului este un produs al modului cum au fost soluţionate aceste crize sau conflicte. De aceea, aceste stadii de dezvoltare au mai fost numite şi crize de dezvoltare (ieşirea din criză se poate face în mod pozitiv sau negativ). Individul care va fi incapabil să facă faţă crizei într-un mod acceptabil, va avea probleme în parcurgerea următoarelor stadii şi dezvoltarea ulterioară va avea de suferit. Cu toate acestea, Erikson este de părere că experienţele nesoluţionate corespunzător dintr-un anumit stadiu pot fi compensate ulterior, dar la fel şi rezolvarea satisfăcătoare a unei crize poate avea ca rezultat diminuarea efectului în cazul unor deficienţe ulterioare care pot interveni în următoarele stadii de dezvoltare.

Adept al lui Freud, primele trei stadii psihosociale ale lui Erikson sunt asemănătoare stadiilor sexuale ale lui Freud: oral, anal şi falic şi sunt influenţate semnificativ de atenţia şi îngrijirea adecvată a părinţilor. 

Conform Teoriei Dezvoltării Psihosociale a lui Erikson, Ania se află acum în:

Stadiul 1-3 ani (copilăria mică)
Criza: autonomie versus îndoiala, rușine
În acest stadiu se dezvoltă sentimentul de autonomie, încredere în sine, când copilul vrea să se apuce şi să facă anumite lucruri, cu riscul de a greşi.

Rezultate pozitive:
Încurajarea din partea părinţilor în această etapă va dezvolta copilului sentimentul de siguranţă şi încredere în sine, absolut necesare în viitoarele situaţii-problemă pe care le pot întâmpina în viitor (în stadiile următoare).

Rezultate negative:
Dacă dimpotrivă, părinţii manifestă dezaprobare în tot ceea ce fac copiii, mai ales prin ridiculizarea unei fapte, ca de exemplu atunci când copiii mai fac în pat uneori şi sunt apostrofaţi la genul: “nu ţi-e ruşine, eşti băiat mare şi mai faci în pat?” când acesta din urmă va începe să se ruşineze de propriile acţiuni, dar va pierde şi încrederea în propriile decizii.

E imposibil ca Ania să fie vreodată redusă la niște caracteristici pe care unii învățați le-au considerat conforme cu vârsta ei. E mult mai mult de-atât. E iubire, e lumină, e minune,  miracol, veselie, fericire și împlinire. Doar că … mi-a fost drag să-mi amintesc de vremurile din facultate, când învățam la Psihologia vârstelor și visam la o păpădie zglobie.

Sursa bibliografică: Emilia Albu ”Psihologia Vârstelor”

Sursa foto: http://www.institute4learning.com, https://en.wikipedia.org, http://ehlt.flinders.edu.au, https://www.britannica.com, http://www.youalright.co.uk, http://www.care2.com