Hai s-o luăm logic, că aici e zona mea de confort. Eu sunt pro vaccinare, as good as is gets. Am făcut anti-covidul asumat, fără second thoughts, îmi fac anual anti-gripalul, Aniei i-am făcut schema obligatorie + vreo două opționale. Înțeleg știința la nivel de cultură generală, înțeleg că nu este un domeniu în care liberul arbitru să poată emite vreo părere cu privire la existența sau inexistența ei, înțeleg faptul că spiritualitatea ține de credință.
În 40 de ani am căpătat o oarecare familiaritate în privința corpului meu, îl cunosc destul de bine și am stabilite niște limite de încredere în privința funcționării lui. Probabil de aceea nici nu am avut îndoieli cu privire la ultimul vaccin, mai cu seamă că aveam un un singur gând insistent: să nu risc să-i aduc virusul păpădiei sau măcar să fiu aptă să am grijă de ea, dacă ar fi cazul.
Una dintre cele mai bune prietene ale mele nu a dorit să se vaccineze. Nu o să ne luăm în poză acum îmbrățișate și să preamărim minunăția puterii de a alege pentru că este departe de a fi unicul lucru asupra căruia avem viziuni diferite. Din punctul meu de vedere, câtă vreme nu bați câmpii în argumentare, poți să fii oricine îți dorești tu să fii în lumea asta. E dreptul tău.
Decizia mea de a mă vaccina nu a avut nimic de-a face cu vreun certificat sau vreun posibil avantaj ulterior. Mi s-ar părea o dovadă de infantilitate să-mi pun corpul la încercare, fără să fiu convinsă de repercursiuni, pentru un vin la birt, vreun city break sau orice este mai prejos decât sănătatea. De altminteri, viața mea obișnuită nu include astfel de activități, de ani buni încoace. Aș putea chiar spune că trăiesc în lumea mea, cu prea puține tangențe cu exteriorul.
Atât de puține încât campania de vaccinare am frunzărit-o doar când tv-ul ajungea din greșeală pe știri. Oricum, din câte am înțeles, nici nu a prea existat o campanie reală de vaccinare. Însă agresivitatea pe care aceasta a căpătat-o brusc, în ultima perioadă, m-a făcut atentă. Și asta nu din cauza luptelor care se duc între celebrele tabere (am învățat să am curajul să schimb ceea ce pot și înțelepciunea de a accepta ceea ce nu intră în puterea mea). Cred că mai degrabă a răscolit în mine o amintire a unui regim apus. Culmea totuși, înțeleg oarecum premisa de la care s-a pornit: recunoscându-și tacit incompetența, coordonatorii campaniei au urmărit urnirea din loc a indecișilor. Ok, zici că nu vrei dar nu ești sigur de ce. Hai să-ți dăm un motiv. Și pentru câțiva a funcționat.
Acum, aparent, lucrurile s-au cernut: vaccinații rămân vaccinați, nevaccinații convinși rămân neconvinși, iar cei în căutarea unui avantaj rămân satisfăcuți.
Asta, dacă nu ar exista o serie de probleme neelucidate.
Problema 1 este că eu mă găsesc acum într-o situație complet nouă, în care nu mă regăsesc și mă simt invizibilă, uitată de lume și existând solitară într-un univers paralel, și asta prin statutul meu de mamă a Aniei. Se strigă sus și tare ca toți copiii să meargă la școală, că există vaccinuri și că dacă le facem totu-i bine și frumos, suntem în siguranță și gata cu pandemia (din nou). Și aici am o problemă: despre ce copii vorbim? Doar despre cei de la 12-18? Cum rămâne cu aceia de la 3 la 12, probabil mai mulți, care nu au acces la vaccin? Ăștia micii mai trebuie să meargă la școală sau sunt scutiți? Îi ignorăm complet pentru că nu intră în targetul campaniei? Pentru ei ce măsuri de protecție se iau? Că asta cu distanțarea este din altă lume, bizar de ridicolă.
Doi. Eu voi face și doza trei, bazându-mă pe motivele expuse mai sus, pe faptul că analizele îmi sunt bune după vaccin și pe faptul că e dreptul meu să iau această decizie, oricât de controversată ar fi ea de alții. Văzând însă știrile despre trombozele lui AstraZeneca și miocardita lui Moderna, îmi e tot mai greu să iau această decizie în numele Aniei, dacă și când va fi cazul. Și mă găsesc astfel în perspectiva unei situații diametral opuse: eu-persoana, pro vaccinare și decisă asupra corpului meu vs eu-mama, still pro vaccinare dar în acest caz … ăăăăăăă not so sure, not my body, not my choice. Mai rămâne să fac o poză eu cu mine, îmbrățișându-mă zâmbitoare. Informarea pe acest subiect însă nu pare a fi pe lista de obiective a campaniei de vaccinare de la noi.
Un principiu de bază al educației spune că un copil nu va face ce-i spui tu să facă ci ceea ce vede că faci și tu. Deci, să vedem: avem manifestări publice legitime cu nenumărați participanți? Avem. Dar oficialități fără mască ce apar pe la tv? Clar. Avem circ politic care a acaparat complet scena, lăsând pandemia undeva în culise, cu toate cele 15 mii de cazuri pe zi. Da, avem. Și atunci despre ce campanie de vaccinare tot vorbim?! Recunosc sincer că și eu, dacă nu mi-aș lua informațiile din surse externe, aș avea mari îndoieli în privința necesității vaccinării.
Trei. Se vorbește despre faptul că nu vrem nici vaccin, nici testare pentru copiii noștri, și, ca niște mofturoși ce suntem, mai avem și pretenții ca aceștia să fie protejați. Despre vaccin am înțeles mai devreme că nu se vorbește cu mine, decât poate cu o versiune de-a mea din viitor, peste vreo 6 ani, așa că nu răspund neîntrebată. Iar în privința testării probabil se referă la hârtiuța pe care nu am completat-o, nefiind obligatorie, prin care trebuia să-mi dau acceptul ca fetița mea să fie testată în cabinetul școlar. Fapt cu care, evident, nu sunt de acord. Orice intervenție asupra corpului Aniei se va face după ce i se va explica exact în ce constă, cât de intruzivă/inconfortabilă sau dureroasă va fi, de ce este ea necesară și va fi performată doar în prezența cuiva drag care să-i ofere sprijin emoțional. Eu sunt de acord oricând cu testarea, chiar insist cu ea pentru siguranța Aniei și pentru acordarea tratamentului potrivit la timp, o pot face chiar în clinici private dacă e cazul dar nu în condițiile stipulate pe hârtiuță. Nu e genul de parenting pe care-l practic eu.
Cam acestea sunt luptele mele momentan, mai mult cu logica, mai puțin cu forța, mai mult cu pereții, mai puțin cu cineva în măsură, dispus să asculte sau să argumenteze. În rest, totu-i bine și frumos! Ne-am râs tare când ne-am uitat la congresu’ pnl. Da-da, chiar ne-am râs, noi pe noi, că doar i-am votat de-atâtea ori. Acum ce poți face altceva decât să și râzi?! Și în această notă, pentru că râsul e singurul care te poate ține la distanță de o stare psihotică în aceste zile, îl citez aici pe Teo, unul dintre cei mai buni stand-comedieni de la noi, care sublinia diferența între știință și credință: un om care știe ceva, te contrazice, un om care crede ceva, te omoară. În acest context, nu știu dacă impunerea cu forța a unor măsuri și atribuirea de represalii celor care nu se supun este cea mai bună și logică decizie a coordonatorilor campaniei de vaccinare. But than again, logica probabil că nu face parte neapărat din zona lor de confort.
Sursa foto: www.thecreativeeducator.com
