Despărțirile de părinți, în special de mamă, pot fi extrem de dureroase pentru pui și, negestionate corespunzător, pot cauza chiar mici traume ce vor fi depășite cu greutate apoi.
Pentru o despărțire cât mai relaxată, copilul are nevoie să înțeleagă întreg procesul, nu pentru că ”așa trebuie” ci explicat cum se cuvine. E foarte important să știe de ce pleacă părinții de lângă ei (adulții au serviciu la care să meargă), ce fac exact acolo în timpul absenței (întocmesc fișe, fac calcule pe calculator, mătură strada, etc), ce va face puiul în acest timp (tu vei merge la grădiniță, vei sta cu buni, etc.), dar și timpul pe care-l vor petrece departe, tradus bineînțeles pentru ei (tu vei dormi de prânz, vei mânca, vei merge în parc, etc. și apoi vom veni înapoi la tine).
Cel mai greu lucru de înțeles pentru ei este de unde au puterea părinții să plece departe, pentru că, pentru pui, acest lucru este imposibil de acceptat. Oare nu îi iubesc suficient? Dar mai ales, ce se întâmplă atunci când părintele se dispare? Încetează și iubirea pentru copilul lui? Continuitatea iubirii în absența ființei dragi este un concept greu de perceput.
Pentru că am început și eu deplasările constante departe de pui, am trecut prin toate etapele de mai sus cu păpădia. Cel mai tare, am insistat, bineînțeles, pe cât de dor îmi va fi de ea, până la cer și-napoi, de un infinit de ori (exemplificându-i cu mișcări ample de sus-jos), cum vă voi gândi la ea și la ce face ea cu Auri în acest timp.
Impresionată de dorul prin care voi trece, fetițul a decis să-mi ofere o jucăriei de-a ei pe care să o privesc când simt nevoia și pe care să le-o arăt elevilor mei în timp ce-i informez de la cine o am. Gestul este mult mai profund decât poate părea, o dată pentru că s-a infiltrat și ea subtil în activitățile mele solitare, și în al doilea rând pentru că, așa cum spunea Dolto, una dintre cele mai mari dovezi de iubire venite din partea copiilor este să îți ofere jucăria lor.
Partea amuzantă este că jucăria ei preferată din această perioadă e un craniu pe băț cu lumini de discotecă, decor de la răposatul Halloween, suficient de voluminos încât să-mi dea dureri de cap atunci când încercam să-l strecor în poșetă. Dar nu există obstacol care să mă împiedice să-l iau cu mine iar mesajul lui, străbate dincolo de aspectul superficial.
Cea mai drăguță parte este că de câte ori o anunț că voi pleca iar, mă întreabă mieros:
-Și spune, mami: Cât de dor îți va fie ție de Ania???
-Ooooof, până la cer și-napoi de-un infinit de ori, iubirea mea!!! îi răspund repezită, ca nu cumva să se îndoiască vreo clipă de acest fapt.
-Nu așa, mami! Arată-mi cât de mult de suuuuuus și de până joooooos!!!
Adevărul este că uneori mă întreb dacă nu îmi este mai greu mie decât ei! 🙂
Sursa foto: http://boringhomeutopics.com
