Am citit un articol conform căruia, dacă fetițul tău umblă cât mai des desculță, îi va fi cu mult îmbunătățită activitatea cerebrală. Știam acest lucru și mă bucur că mi se reconfirmă.
Tălpile sunt cele care au cele mai multe terminații nervoase din organismul uman, ceea ce înseamnă că ele vor contribui la construirea de noi conexiuni neuronale, la dezvoltarea sistemului nervos și la dezvoltarea optimă a creierului. În plus, umblatul desculță ajută mersul, echilibrul și percepția corectă a diferitelor componente ale piciorului (degete, călcâi, talpă).
Copiii au o preferință nativă pentru umblatul desculți, subliniindu-se astfel legătura sacră pe care ei o au cu pământul. Noi însă reușim cumva să-i dezvățăm de acest obicei, îngrijorați fiind de sănătatea lor, de microbi sau de tăieturi. În realitate, mâinile sunt cele care ating cele mai multe obiecte și fac legătura directă cu gura, iar umblând desculță, pielea va deveni rezistentă la penetrarea ei de către patogeni sau obiecte ascuțite.
În continuarea articolului, se oferă sfaturi părinților prin care, în mod creativ, ar putea facilita dărâmarea opoziției acestora de a umbla desculți.
Noi, din fericire, nu întâmpinăm astfel de probleme. Ba din contră. Am reușit să trecem de încă o iarnă în care fetițul a refuzat hainele, făcând concesii doar ocazional în privința chiloțelului și asta din cauza lui Enzo care ne-a însoțit în casă. De șosete nici se pune problema. Chiar dacă trebuia să o rugăm să pună ceva haine pe ea în anumite situații concrete (când vine cineva în vizită sau când ieșim din casă), șosetele erau scoase instant din ecuație.
La minus grade afară (vreo 21-22 înăuntru), păpădia mea despuiată, deschidea larg ușa casei să o cheme pe Masha în casă ori să-i salute pe Auri și Dorin care o priveau vizibil îngrijorați de rezistența ei la frig. Alteori deschidea larg geamul ca să salute avioanele în zbor sau să privească cerul îngândurat. Termenul de pijamale sau orice alt accesoriu de noapte există doar în privința adulților, se pare.
Ne îndreptăm acum spre a cincea primăvară-vară-toamnă în care puica va refuza, cu siguranță, din nou, papucii de orice formă sau mărime. Când domiciliam la Șoimuș, din cauza viespilor prezente prin iarbă și a pietricelelor prezente prin curte, o rugam să-și ia măcar niște șlapi în picioare, pe drumul până la locurile ei de joacă. Deși pleca cu șlapii în picioare, la locul de joacă ajungea întotdeauna desculță, cum și rămânea pentru tot restul zilei.
Oricine vine la noi în vizită are aceeași întrebare standard cu care ne întâmpină:
-Vaaai, nu îi este frig așa dezbrăcată? Eu aș îngheța în locul ei.
Sau:
-Uită-te la ea cum fuge desculță pe asfalt! Nu se lovește la tălpi?
Noi zâmbim mereu mândri de puiuța noastră care nu acceptă nicio barieră formală între ea și mediul care o înconjoară, păpădia noastră care ne învață mai multe lucruri decât vom fi noi capabili să îi povestim vreodată!
Sursa foto: liesaboutparenting.com
