Când Auri și Dorin sunt plecați de-acasă, eu sunt cea care are în responsabilitate bunăstarea găinilor: apă curată, cereale, calciu, frunze proaspete de salată și spanac, închis sau deschis cotețul în fiecare dimineață și seară.
De cele mai multe ori, mă strecor ușurel din casă și termin treburile prin curte, lăsând păpădia prinsă în vreun joc cu tăticul ei. În această dimineață însă, Ania dorește să mă însoțească. Să vă explic ce înseamnă asta: trebuie să o îmbrac, să o încalț și apoi s-o port în brațe în timp ce, cu celelalte zece mâini ale mele, termin ce am de făcut. Încerc să mă sustrag, explicându-i de ce mi-ar fi foarte greu să fac acest lucru, dar berbecuța mea nici nu vrea să audă. Așa că plec cu ea lipită de mine, o așez pe un genunchi în timp ce încerc să-mi mențin echilibru și să culeg cu o mână salată din grădină, o las pe ea să pună cerealele și calciul coborând-o și urcând-o la distanțe accesibile îndeplinirii acestui act, îmi ud papucii încercând de la distanță să pun apă cu furtunul în vasul care trebuie mai întâi spălat.
Seara e și mai complicat pentru că avem de adus și ouăle, de preferabil, întregi. Așa că păpădia insistă să ducă ea două ouă în mânuțe și trebuie să-mi păstrez mâna cu care o țin pe ea complet imobilă iar pe cealaltă, cea cu găletușa în care transport celelalte ouă, o țin îndepăratată de piciorușele vesele și agitate ale puicii.
Altădată, a dorit să vină cu mine la poartă ca să luăm un colet de la curier. Argumentul meu cum că afară plouă, nu a impresionat-o pe fetiț, ba mai mult, a insistat să fie dusă învelită într-o pătură.
Recunosc că mă amuză teribil toate aceste situații și mă simt măgulită de dorința Aniei de a-mi sta mereu aproape, în brațele mele, purtată și legănată, strâns lipită de sufletul meu, chiar dacă asta înseamnă să gătesc cu ea în brațe, să fac curat în coliviile păsărilor, să spăl vase sau chiar să încerc (pentru că nu am reușit) la insistențele ei, să mă spăl pe cap cu puiul lipit de mine. E ca un dans al nostru, pe care fetițul nu vrea să-l danseze cu nimeni altcineva.
Pentru că, după spusele bunicelor, puica a devenit greuță în ultima vreme, încep să contest utilitatea sportului de dimineață. E mult mai frumos să faci mișcare și să te iubești cu drag în același timp. Și lumea mă mai întreabă cum de reușesc să mă mențin la această greutate!
Sursa foto: www.workingmother.com
