Ştiţi imaginea aceea cu o femeie îndrăgostită care îi scrie bărbatului iubit? Sau cu bărbatul furios care îi scrie duşmanului său declarat?
Asta sunt eu. Fie că sunt peste măsură de încântată, furioasă ori total în ceaţă într-o anumită problemă, scriu. Pentru mine scrisul este chatarsic, eliberator, îmi linişteşte sufletul.
Sunt genul de persoană dornică să-şi spună părerea oricui i-o cere, dar când vine vorba de mine, insist să-mi rezolv singură problemele. De ce?
În primul rând, pentru că sunt puternică 🙂 . Mega şi ultra puternică! Cea mai puternică femeie din lume! Ajut cu drag pe oricine îmi cere asta, dar eu nu am nevoie de ajutor. După ce mi-am rezolvat problema, te voi anunţa şi pe tine despre ce mi s-a întâmplat, dar până atunci, gestionez singură totul.
În al doilea rând, pentru că nimeni nu simte ce simt eu, nimeni nu are trăirile mele, nimeni altcineva nu are experienţele mele de viaţă, nimeni altcineva nu poate şti ce funcţionează pentru mine, nimeni altcineva nu va trăi cu efectele acelei rezolvări şi nimeni nu poate găsi, mai bine decât mine, soluţia pentru problema mea.
Şi în al treilea rând, pentru că oricât ne-am chinui, nu vom reuşi total să ne dezbrăcăm de orice mască, în faţa nimănui. La un anumit nivel, de multe ori inconştient, ne vom teme mereu de judecata involutară a celui din faţa noastră şi vom alege fie să ascundem anumite aspecte care, credem noi, nu ne vor pune într-o lumină tocmai bună, fie să modificăm puţin realitatea, ca aceasta să acţioneze în interesul nostru.
De aceea este indicat, când problemele ne depăşesc, să consultăm un psiholog, o persoană pe care nu o cunoaştem şi deci a cărui părere nu ne interesează, o persoană care nu interferează cu viaţa noastră zilnică. Rolul principal al unui psiholog (sau duhovnic) nu este acela de a ne oferi soluţii, pentru că, la fel ca toţi ceilalţi, şi psihologul este străin de interiorul nostru. Rolul lui este de a ne ghida, prin pregătirea profesională pe care o are, să găsim singuri soluţiile care ni se potrivesc şi de a ne ajuta să corectăm, acele aspecte ale noastre pe care le vrem schimbate. De aceea, terapia nu are cum să funcţioneze dacă tu nu-ţi doreşti cu adevărat să o urmezi, dacă nu eşti implicat şi participant activ.
Sunt multe persoane pe care le ajută mult să vorbească cu un prieten, atunci când sunt la ananghie. Rolul unui prieten este, de asemenea, foarte important. De cele mai multe ori, nu pentru a ne oferi soluţii, ci pentru a ne simţi înţeleşi, validaţi, acceptaţi, de a ne asigura că suntem, în continuare, oameni buni, care nu au făcut nimic greşit sau care, din contră, tocmai pentru că au făcut greşeli, merită să fie iubiţi în continuare. Chiar dacă soluţia nu se găseşte pe buzele unui prieten, faptul că noi îi expunem problema care ne macină, faptul că o verbalizăm, că o spunem cu voce tare, că o confruntăm în loc să fugim de ea, lăsând-o ascunsă şi pierdută într-un cotlon al minţii noastre, ignorată dar teribil de enervantă şi dureroasă, ne ajută pe noi să ne facem ordine în gânduri şi de cele mai multe ori, soluţia ne apare singură, fără prea mult efort. Situaţia neagră în care ne găseam, expusă acum la lumină, parcă nu mai pare chiar aşa de urâtă şi sufocantă.
Am citit recent în cartea lui Irvin Yalom, Minciuni pe canapea, faptul că Hemingway spunea că terapeutul lui e Corona (maşina de scris). Mă regăsesc perfect în această afirmaţie. Doar că, în cazul meu, e pixul sau laptopul. În timp ce-mi scriu problema, creierul meu munceşte de zor, analizează, sintetizeză, organizează şi rearanjează informaţiile pe care le deţin, mă ajută să-mi dau seama ce simt cu adevărat în privința acelei probleme. Pe lângă eliberarea pe care o simt că am dat afară sentimentul negativ care mă încerca, de foarte multe ori, catalogată şi poziţionată acolo unde trebuie, problema mea va face loc soluţiei să iasă singurică din ascunzătoarea ei.
Adolescenţa este o perioadă dificilă. Suntem în căutarea identităţii. Vrem să fim unici dar în acelaşi timp vrem să aparţinem celorlaţi, să ne simţim integraţi, parte din grup, acceptaţi şi iubiţi. Hormonii încep să zburde veseli pe câmpii. O perioadă grea, dar teribil de frumoasă, cu suişuri şi coborâşuri, cu stări care variază într-o secundă de la exaltare la disperare. De aceea, în adolescenţă, cei mai mulţi dintre noi am avut un jurnal. Scrisul ne-a ajutat. Psihologii recomandă de multe ori, ţinerea unui jurnal. Pe lângă efectele benefice pe care le are scrisul, faptul că cititorul eşti tot tu, faptul că nu scrii pentru nimeni altcineva, transformă jurnalul într-un proces de auto-vindecare, fără măşti şi temeri. Îi poți spune jurnalului cele mai adânci secrete ale tale, fără teama de a fi judecat.
În august 1976, directorul postului francez de radio France Inter, îi propune binecunoscutei psihanaliste franceze Francoise Dolto, să participe la o emisiune ce urma să se ocupe de problemele pe care le au părinţii în relaţia cu copiii. Nu era un lucru obişnuit până atunci, o astfel de emisiune. Dolto refuză, luând în considerare factorii inconştienţi care sunt în joc atunci când e vorba despre educaţie. La insistenţele acestuia şi impulsionată de necesitatea unei astfel de emisiuni pentru binele societăţii, Dolto acceptă într-un final. Îşi motivează acţiunea prin explicaţia că există multe lucruri, aparent banale, pe care părinţii nu le iau în serios la început. Ştiu doar că ceva nu merge, că puiul lor s-a schimbat. Psihanalista franceză nu are cum să-şi dea seama ce anume, din câteva rânduri scrise (necunoscând situația în întregul ei, istoricul copilului, atmosfera familială, etc). Însă expunând problema în scris, pentru un destinatar impalpabil, necunoscut, încercând să dea informaţii cât mai complexe şi mai reale, săpând în trecutul neclar, implicați activ în rezolvarea problemei, de cele mai multe ori, părinţii vor găsi singuri soluţia pentru copiii lor. Astfel s-a născut cartea lui Dolto, Când apare copilul – o psihanalistă dă sfaturi părinţilor.
Nu trebuie să aveți talent literar. Lăsați-vă doar gândurile, sentimentele și trăirile să aștearnă libere cuvintele care curg natural și firesc. Faceți-o pentru liniștea sufletului vostru! Dacă aveți probleme fără răspuns aparent, scrieți!
Sursa foto: https://denudees.wordpress.com
