-Ania, ce-i asta, iubirea mea?
-Duccck!
-Da, păpădie, așa o numesc englezii. Noi însă îi spunem rață. Vrei să-i spui și tu rață?
Se uită încruntată la rățușca ce, apăsată pe burtică, măcăne strident, din jucăria primită în dar de la nași.
-Mac-mac! Duck!
Meditez la etimologia cuvântului rață și decid că într-adevăr, e mai simplu de spus duck decât rrrrrață.
Bun, hai că mergem mai departe. Lângă galbenul măcăitoarei stă țanțoș un cal maro, pur sânge. Easy-peasy! Cal e mult mai ușor de pronunțat decât horse.
-Pui, uite calul, mami!! Hai să-l strigăm: cal!
-Hhhhorsey, țipă entuziast puica mea, bucuroasă că m-a mai învățat ceva.
-Hai, tu mami, că pe ăsta îl știi de când erai mică. Mai ții minte? Ca’uu!!! mă maimuțăresc eu într-un cal cam șleampăt și deslânat.
Se uită la mine nedumerită:
-I-ha-ha-ha-ha? întreabă timid o semi-afirmație.
-Daaaaaaa!!! Calu’, Ania, care-ți place ție atât de mult!!!
-Horse, zice ea mândră că l-a identificat, cu o dicție perfectă, ce face ca’u meu de rușine.
Trecem prin cow-muuuu și cat-miau, cu o oarecare resemnare din partea mea, întrucât au încetat demult să mai fie vaca și pisisica.
Ajungem la un lătrător alb și dolofan:
-Ia uite, mami, cine e grăsanul acesta?
-Cuți-cățelu!
Ieeeeeei, în sfârșit un român printe noi. Le mulțumesc mental tuturor câinilor din patria noastră dragă, care au reușit să-și pună amprenta pe vocabularul Aniei.
-Și cum face, iubire, cățelul?
-Woof-woof!! râde ea, așezându-se în patru labe și mirosind o șosetă ce tronează de dimineață în mijlocul camerei, lăsând un picioruș dezgolit să se descurce singur.
Mda. Bineînțeles că și cățelul latră în engleză. Nu se putea altfel.
Tai un măr felii și-l așez în farfuria ei. Ea alergă dinspre baie cu un elefant în mâna stângă și-un castron în dreapta. Îi ofer fructul dulce:
-Ania, vrei măr?
Se oprește 2 secunde din fugă, se uită la farfurie, se uită la mine și mă corectează spontan:
-Apple (apăl)! Nu-nu!!
-Bine, bine! Apăl sau cum vrei tu, mormăi eu în surdină, încercând să identific printre jocurile și jucăriile Aniei, sursa acestui nou englezism.
Așez farfuria la îndemâna domnișoarei, poate s-o răzgândi, exact când începe la televizor noua ei melodie preferată.
Zvârle cât colo ce avea în mânuțe și începe să execute dansul specific, în timp ce cântă odată cu copiii desenați din televizor:
-Hed, șo-șo, ni en to, ni en to-o! (Head, shoulder, knees and toes), arătând spre fiecare parte a corpului specificată.
Mă reped spre ea și, înainte să ajungă melodia în acel punct, o întreb punând degetul pe butonelul ei de năsuc:
-Ce-i ăsta, pui?
-Nose! îmi răspunde ea răstit, iritată că am înterupt-o.
Cumva, mă așteptam ca răspunsul ei să fie însoțit și de un ”Of course” cu ochii dați peste cap.
Mă instalez în fața laptopului și mă uit la poze cu ea de când era bebeluș, amintindu-mi vremurile când tot ce făcea și spunea mami, era adevărat și minunat.
Aud o voce suavă în spatele meu, ca o mămică ce-și vede prima data odorul:
-Baby!!!!
-Da, puiul meu, aici ești tu când erai baby!
O iau în brațe și ne uităm împreună la poze. Îmi dau seama cât de minunat e acum, cu ea mai măricică, cum vorbim noi două limbi deodată și ne înțelegem între noi, cum are opinii puternice pe care și le susține și cât de mândră sunt eu de acest lucru. O sărut pe căpșor și-i zic:
-Hai, Ania, let’s play cu niște toys până tati comes home și mâncăm dinner!
Sursa foto: https://ro.pinterest.com, http://weknowyourdreams.com, http://inspirationseek.com, https://www.walldevil.com, https://webshop.bellabeat.com,https://www.etsy.com, https://www.flickr.com
