Unii dintre ei par exact ca noi: adulți adaptați, responsabili, stăpâni pe situație, capabili să își asume consecințele acțiunilor lor. Și atunci putem uita pentru o secundă ce furtună de emoții sălășluiește înăuntrul lor. Dar adevărul este că adolescenții noștri au, acum mai mult ca oricând, nevoie de sprijinul și înțelegerea noastră.
Sunt de-abia la început de drum. Tocmai au sfârșit copilăria și o iau de la capăt în capitolul adulților. Nu mai sunt copii dar nu sunt încă nici adulți. Cresc cerințele de la ei (”ești mare acum, trebuie să înțelegi altfel viața”, ”ce-ar fi să-ți cauți o slujbă de vară?”, ”hai, că viitorul tău nu mai așteaptă: alege acum ce vei vrea să faci pentru tot restul vieții”), dar le sunt în continuare refuzate multe activități de adult: votatul, condusul, independența, alcoolul. Da, adolescenții se află într-o zonă incertă în traseul dezvoltării, iar amalgamul de emoții dat de izbucnirea hormonală caracteristică acestei perioade, cu siguranță nu le ușurează existența.
E greu și pentru părinți. Copilul acela drăgălaș și cuminte pe care credeai că-l cunoști la perfecție s-a transformat peste noapte într-un adolescent imprevizibil, care se revoltă și-ți contestă deciziile. Ok, revolta este sănătoasă, e un semn că adolescentul tău a crescut și încearcă să-și elibereze dependența de tine, încearcă să-și croiască drumul lui de adult, încearcă să afle cine este el cu adevărat, dincolo de modelele pe care le-a împrumutat de la tine. Dar cum să te descurci tu cu acest copil nou care a apărut din senin în viața ta, cum să păstrezi controlul, cum să-l protejezi în continuare atunci când el îți refuză ajutorul?
Și de aici apar conflictele între părinți și copii, fuga de acasă, teribilismul, crizele de furie sau chiar mai grav, tentativele de suicid, abandonul școlar, angajarea în activități de delicvență juvenilă.
Soluția e una singură și deși poate părea facilă, ea cere mult efort, răbdare, toleranță, calm și înțelepciune: găsește o fereastră spre sufletul adolescentului tău. Tu îți cunoști locul, știi unde te afli: ești adultul responsabil, așa că asumă-ți acest rol și întinde o mână spre copilul tău. Poate nu o va lua din prima, dar nu te descuraja și mai încearcă. Învață să-l cunoști din nou. Învață să-l asculți cu atenție chiar dacă ce are de zis te supără sau îți poate părea nesemnificativ. Ce contează e că pentru el are importanță ceea ce îți spune. Abține-ți reacțiile de furie pentrucă nu vei rezolva nimic cu ele acum. Înțelege-l. Amintește-ți de tine în adolescență dar nu fă comparații pentru că nu sunt aceleași vremuri și copilul tău nu este exact ca tine. Amintește-ți ce simțeai tu atunci și încearcă să-i oferi adolescentului tău ce nu ți s-a oferit ție când ai avut nevoie. Oferă-i respect și lasă-l să se apropie de tine în ritmul lui, lasă-l să capete singur încredere în tine. Lărgește puțin lanțul cu care încerci să-l ții lângă tine. Poate că te va dezamăgi dar fii conștient că acel lanț se va rupe oricum în curând. Nu mai bine îi oferi tu posibilitatea să testeze adâncimile maturității cât încă ești lângă el și-l poți scoate la suprafață?!
Mai presus de orice, comunică real cu el. Spune-i ce simți ca să te înțeleagă. Nu trebuie să-i fii nici prieten, nici profesor, nici șef, nici subaltern. Fii doar părintele lui care îl asigură mereu și mereu că orice se va întâmpla, va fi acolo să-l țină de mână și să-l iubească necondinționat pentru totdeauna.
Sursa foto: http://www.psychologies.ro
