Nu mi-am dorit niciodată să am un copil ”cuminte”, termen pe care îl detest din suflet pentru că citesc în el supunere, lipsă de inițiativă, neîncredere în sine, complacere, spirit frânt.
Ania nu este și sper (pentru cei care întreabă mereu amabil) că nu va fi niciodată cuminte. Descopăr însă destul de surprinsă că este cooperantă, în multe situații. Pentru că i se oferă de fiecare dată explicații și justificări și probabil, pentru că dorințele și cerințele ei contează la fel de mult ca și ale noastre, având o rată de succes egală cu a noastră, Ania nu ne-a cerut niciodată cu bătut din picioare și plâns isteric, luna de pe cer. Există confruntări, există lupte și argumentare pentru ce ne dorim fiecare. Uneori ne convinge fetițul, alteori se lasă ea convinsă. Nu e ușor să câștigi o bătălie împotriva păpădiei, mai ales atunci când ești obosit sau surmenat, însă cum niciodată nu ne-am făcut un scop din asta, în loc să fie tensionate, discuțiile noastre sunt, de cele mai multe ori, amuzante și haioase.
Și ca să exemplific:
Ania pleacă hotărâtă spre calea pe care dorește să ne îndrume, în special atunci când ceea ce i se oferă nu este pe placul ei:
-Iubire, ce-ai zice tu să mergem noi acum la masă?
-Stai! mă oprește brusc și o văd cum începe o negociere chiar acolo, sub ochii mei, metodă pe care o cunoaște bine din discuțiile noastre:
-Hmmmm! Stai, mami, să mă gândesc!
Își pune un deget la guriță și rotește ochișorii prin jur. Întreabă apoi pe un ton mieros, pregătită sufletește să i se opună rezistență:
-Mami, vrei să mai sărim puțin în trambulină și apoi mergem să mâncăm? Vrei, mami???
Râd și-i răspund cu patos și mândră de ea:
-Vreau, suflet!
Pare încântată de ușurința cu care i s-a făcut voia:
-Bine, mami, atunci facem cum vrei tu. Sărim pe trambulină și apoi mâncăm!
Se pricepe, mă! Se vede că-i fii-mea! La final, m-a făcut să cred că ea mi-a făcut mie un favor și că dorințele mele sunt poruncă pentru ea!
Sursa foto: http://straighttalkadvice.org
