Plăcerea mea nemăsurată când eram mică, era să mă joc. Toată ziua, de dimineața până seara. Nu mă plictiseam niciodată și nu înțelegeam cum s-ar putea, cineva care are la îndemână jucării, plictisi vreodată.

M-am jucat cu păpușile până prin clasa a VIII-a. Oficial. Apoi, prin liceu, ceva mai neoficial.

Pentru că se presupune că adulților nu le mai place să se joace cu jucării, teoretic, am renunțat și eu la această pasiune. Spun teoretic, pentru că îi ceream soțului meu, periodic să-mi cumpere păpuși mari, cum nu prea se găseau când eram eu mică. Le mai croiam haine, cică atunci când nepoțica mea voia să ne jucăm împreună, le mai pieptănam sau le trimiteam la serviciu în locul meu.

Apoi am dezvoltat o pasiune pentru păpușile de porțelan din care am adunat o colecție frumușică ce se odihnește acum pe dulapul din biroul mamei mele.

M-am bucurat tare când a apărut păpădia pentru că aveam, în sfârșit, acoperirea asigurată: mă joc cu fetița mea, nu singură ca un adult psihopat. Dar, surpriză, fii-mi nu-i plac păpușile. De parcă asta m-ar împiedica pe mine!

Dar, cel mai sigur mod în care te poți juca, în calitate de adult, fără să dai nimic de bănuit, este jocul pe calculator. Regăsesc în acest domeniu, copiii mari ca și mine, bucuroși că pot în voie să pornească războaie între soldăței sau că pot împleti cosițe liniștite.

Ca atare, jocul meu preferat pe calculator, în afară de cele în care ești mare detectiv și trebuie să găsești indicii ascunse prin camere întunecate, este, for ever, Sims. Aici trebuie să ai grijă de niște omuleți pe care-i creezi tu, după bunul plac, îi îmbraci, îi căsătorești, îi pui să facă copii, îi trimiți la serviciu, la pișu, la piscină, le construiești case și cam orice fac alți adulți în viața reală. E un joc terapeutic, de-a dreptul. Poți să-ți verși nervi, supărare, frustrare sau poți să-ți imaginezi cum ar arăta un alter ego de-al tău. Te întorci apoi relaxat și binevoitor spre realitatea ta.

Timp de vreo 5 ani, nu m-am mai jucat Sims deloc. Dar acum, încet-încet, mă gândesc să-l introduc și în viața păpădiei. Cine știe, poate așa, o să ajungem și noi, vreodată, să ne jucăm împreună cu păpușile!

Sursa foto: www.vg247.com

Cum să mă joc fără să dau de bănuit
Tagged on:                                     

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *