Copilăria mea a fost una frumoasă și, în ciuda vremurilor, am avut mai multe lucruri materiale decât majoritatea copiilor, începând cu mâncare, dulciuri sau jucării de tot felul. Ar fi deci un păcat să mă plâng în vreun fel. Însă cu siguranță nu avem cum să comparăm ofertele variate de acum cu cele din anii ’80, ’90. Obișnuiam să-mi creez în imaginație tot felul de jucării pe care acum le descopăr cu plăcere atunci când sunt în căutare pentru Ania.
Jocurile pe calculator le-am descoperit târziu, eram deja la facultate. Deși am probat mai multe, unul singur mi-a plăcut cu adevărat: The Sims, în care tu îți creezi cum vrei niște omuleți, le alegi ce haine vrei, le construiești casa visurilor plină de mobilierul care-ți place, îi hrănești, le spui când e timpul să facă pipi sau să se spele, îi trimiți la culcare, îi educi, le îndrumi cariera, îi îndrăgostești, căsătorești, le faci copii, adopți animăluțe în numele lor, îi duci în vacanță, etc. Exact, este un veritabil joc cu păpuși, în pas cu tehnologia, dar, pentru că se joacă pe calculator, poți da impresia (eronată, de altfel) că e un joc pentru oameni mari. Adică, ar putea părea ciudat să mă vadă cineva punând păpușa pe toaletă însă dacă apăs niște taste e ca un fel de treabă.
Am încercat să o prind și pe Ania în mrejele Sims însă, la fel ca în cazul jocului cu păpuși barbie, am fost politicos refuzată:
-Lasă, joacă-te tu, mami!
Păpădia a găsit, în schimb, un joc pe telefon care o fascinează teribil de câteva zile și care este mult mai potrivit pentru interesele ei. Mai exact, caracterul ei este inițial un pui de lup, pe care trebuie să-l hrănească, să-l crească mare și să-l împrietenească cu alți lupi până se transformă într-o haită.
Impresionant este cum până și într-un joc pe telefon, transpare atât de curat suflețelul ei minunat și inocent. La început, fetițul întruchipată în lup, întâlnea tot felul de animăluțe în plimbările ei solitare pe câmpiile tărâmului fantastic. Țipa extaziastă și fugea degrabă spre ele ca să se împrietenească. A constatat însă cu stupoare că acestea nu sunt nici pe departe atât de drăgălașe precum par. S-a trezit astfel atacată și brutalizată fără milă de diferite vulpi, găini și alte orătănii.
O văd după o vreme epuizată fizic de-a dreptul, în timp ce mă anunță:
-Mami, animăluțele acestea nu sunt deloc drăguțe. Fug după mine să mă bată deși eu nu le-am făcut nimic rău.
Râd în sinea mea și-i răspund:
-Poate că ele nu cred asta. Poate că văzându-te lup, cred că le vei mânca.
-Da, știu, dar tot încerc să le spun că vreau doar să mă joc cu ele dar nu mă ascultă deloooc!!!
-Și ce faci atunci?
-Păi fug tare-tare de ele dar mă cam prind. Nu și sconcsul. La el am învățat că dacă mă bag în apă nu intră după mine și mă lasă în pace.
Cu imaginea unui lup bătut de o găină și aparența unui copil care a înțeles (oarecum) importanța igienei personale, mă întorc amuzată la treburile mele.
Zilele trec și Ania are acum o micuță haită din trei lupi adulți și un pui. A descoperit că dacă apasă pe butonul cu gheară pe el, animalele nu o mai deranjează.
Partea amuzantă este că odată cu creșterea haitei, au crescut și opțiunile jocului iar lupii Aniei au acum o casă construită special pentru ei. Vă sună cunoscut?
Mai mult, am fost consultată chiar în alegerea mobilierului pentru haita Aniei. Ok, n-o fi Sims, n-o fi cu păpuși, dar mai important este că am șansa să mă joc ca în copilărie însă alături de cea mai fascinantă ființă pe care am cunoscut-o eu vreodată. Dacă asta nu e fericire, nu știu ce altceva ar putea fi.
Sunt momente de acest fel, aparent banale, dar care te miră și te saltă dincolo de cer, momente când râzi pe înfundate de o găină bătăușă la care altfel nu te-ai fi gândit, pentru că lumea în capul tău e construită într-un anume fel și nimic nu pare să se abată de la cum o știi tu, nimic nu pare să te mai surprindă. Momente de magie adevărată când ți se dezvăluie dinainte, fără să știi că asta cauți, un suflețel atât de pur și bun și prietenos și minunat. Momente în care te poți elibera fără teamă de hainele de adult, în care lași totul în spate și redevii copilul acela căruia nu-ai pasă nici de ieri și nici de mâine. Astfel de momente sunt acelea care trec cu ușurință pragul uriaș și covârșitor de la o ființă care trăiește pe pilot automat, constant dezamăgită, care nu se mai miră, care nu se mai teme dar care nici nu se mai bucură, la o ființă pentru care banalitatea a fost demult uitată și care-și simte vie fericirea în fiecare zi! O fericire adusă de cinci ani și aproape nouă luni!
Sursa foto: www.sciencenews.org
