O întrebare cinstită, mai ales după perioada neașteptat de lungă de absență de pe Jurnal.
În primul rând, deși nu m-aș fi așteptat niciodată, eu și păpădia suntem în continuare nedespărțite. Unii îi spun pandemie de Coronavirus, eu îi spun șansă nesperată la care doar aș fi putut visa. Facem în fiecare dimineață activități cu doamnele educatoare pe grupul de Whatsapp, socializăm cu părinții și ne uităm cu drag la toate filmulețele celorlalți colegi, de care ne este, recunoaștem, cam dor. Să pot să o îndrum pe Ania la achiziționarea elementelor preșcolare, să o văd cum crește sub ochii mei, să mă minunez de cât de inteligentă, creativă, îndemânatică și ambițioasă este, (un proces pentru care, fără să-i bănuiesc ramnificațiile, m-am pregătit 5 ani de liceu) și toate acestea în timp ce nimeni nu mă poate acuza că sunt iresponsabilă și nu duc copilul la grădiniță, e un vis devenit realitate. Am cochetat prea mult cu ideea școlarizării la domiciliu ca să nu mă bucur acum din plin.
Avem acum un interes deosebit pentru muzică. După un început anevoios, în care Ania refuza orice contact cu acest domeniu, acum ne scăldăm din plin în melodii, de la cele amuzante pentru copii, până la ultimele hituri la care eu, recunosc, sunt cam ruginită. Peste toți artiștii se înalță însă semeț ca un soare, domnul Smiley. Probabil că interesul pentru oameni buni se transmite din mamă în fiică.
Controversele între noi au luat și ele amploare. E firesc acum, mai ales că fetițul are puncte de vedere extrem de clare, hotărâte și mult mai structurat argumentate decât înainte. În special seara, când răbdarea mea pare că-mi adoarme înainte. Deși încă nu mă simt confortabil într-un conflict cu ea, recunosc că sunt foarte mândră de păpădia mea și de poznăile ei (poznaie – cuvânt marca fetițului, un hibrid între poznă și trăsnaie, care avea nevoie de un statut propriu și distinct).
Probabil tocmai datorită acestor controverse (creștem, ne cunoaștem, ne acceptăm), colaborarea noastră este to the sky. Mi se pare incredibil de ușor să lucrăm împreună, să ne înțelegem una pe cealaltă și să ne respectăm, să ne acceptăm limitele și să ne bucurăm împreună, orice am face și oriunde am merge.
A crescut mult și nivelul declarativ de iubire cu care ne înconjurăm. Ne răsfățăm acum cu mângâieri, alinturi, pupici, complimente, îmbrățișări și întregi discursuri despre de ce Ania/mami/tati este cea mai grozavă persoană din Univers!
Interesul Aniei pentru animăluțe este constant: căței, pisici, iezi, găini, gândaci, furnici, muște, broaște, șerpi, șopârle, melci, râme, le iubim pe toate, le plimbăm prin curte, le îmbrățișăm și, mai nou, comunicăm intens cu ele:
-Bună ziua, Șopârliță, pe mine mă cheamă Ania, sunt din Deva și cred că tu ești foarte drăgălașă! Ai vrea să fim prietene?
Sau, în timp ce păstrează o distanță de siguranță de vreo câțiva pași față de găina din cuibar:
-Așa, găinușo, fă ouă acolo! Nu trebuie să te temi de mine că nu-ți voi face niciun rău. Eu stau doar aici și povestesc cu tine să nu te plictisești. Stai confortabil în fân?
Familia noastră de prieteni imaginari s-a extins, avem acum nume noi: Cocos Cristina și Felix, Pisica, Max, Remus, toți mari youtuberi care o distrează pe fetiț cu ceva ce se numește roblox (nu pot să vă dau detalii, e un joc ceva, dar dacă sunteți interesați, vă povestește Ania tot despre el, în termeni specifici pe care vi-i explică pe îndelete). Ne însoțesc peste tot, sunt foarte amuzați de glumele pe care le face păpădia cu ei și sunt foarte jucăuși. Ba chiar m-am lăsat convinsă de fetiț să începem și noi să creăm propriile filmulețe de vlogging cu domnișoara vedetă și să filmăm un mesaj pentru preferata ei, Cocos Cristina (care este numită întotdeauna cu ambele nume, ca un VIP ce este) și care ne-a trimis multe inimioare înapoi ca răspuns.
În rest, tălpile noastre sunt tot desculțe, hainele la fel de puține, pereții tot mai colorați iar libertatea în continuare un concept pe care îl iubim din plin.
Cum e viața la 5 ani? Magică și minunată, fascinantă, amuzantă și emoționantă! E fericire pură! O văd când râde în hohote, când se rușinează, când se încruntă, când mă alintă și realizez că sunt la fel de îndrăgostită și entuziasmată de ea cum eram când era un bebeluș miraculos nou apărut în viețile noastre. Știu că am spus-o repetat și în trecut, dar 5 ani e cea mai minunată etapă și intenționez să nu ratez nicio secundă din bucuria cu care ne răsfață!
