Mă simt puțin stângace scriind acest text. Când eram mai mici și nu descoperisem încă faptul că nevoia de a răni prin cuvinte e o dovadă de slăbiciune, nevoia de a ne apăra și o lipsă de siguranță a noastră, obișnuiam să folosim destul de des termenul de ”handicapat/ă”. Probabil că mai e utilizat și acum printre copiii mai mari sau mai mici, nu știu exact pentru că am mai crescut nițeluș de-atunci, odată cu oamenii din jurul meu. Când am ajuns studentă la o facultate de profil, am aflat că handicapul nu este deficiența propriu-zisă la care ne refeream noi cu lejeritate, ci o deficiență a societății, respectiv incapacitatea societății de a oferi alternative celor care nu se mulează după modul în care funcționează majoritatea. O persoană care nu se poate deplasa singură este un deficient locomotor, care, adesea, va fi handicapat de cele mai multe instituții prin neamplasarea unei rampe speciale de acces.

Pentru foarte multă vreme, stângacii au fost considerați defecți, ciudați, anormali. O grămadă de mituri au luat naștere în jurul lor, că ar avea o speranță de viață redusă, că sunt predispuși spre anumite boli, că nu au șanse să cunoască succesul, etc. O reacție normală pentru acele timpuri, atunci când diferitul era privit circumspect, cu teamă. Copiii care favorizau partea stângă ca dominantă erau obligați să se reorienteze, creând multe probleme emoționale și fiziologice ca urmare.

Din fericire, până să aflu că fetița mea este stângace, știința dovedise deja faptul că toate acele mituri erau false. Deși încă mai există reminescențe ale acelor credințe, deși societatea noastră încă folosește termenul de ”stângaci” ca sinonim pentru neîndemânatic, nepriceput, oamenii au început să accepte faptul că stângacii sunt oameni ca toți ceilalți, care funcționează perfect în condiții adecvate.

Ce am descoperit eu ca urmare a lateralității Aniei, a fost că, deși în teorie știm că diferitul nu înseamnă anormal, handicapăm destul de mult stângacii neoferindu-le aceleași instrumente adecvate funcționării lor netulburate. Începând cu instrumentele de scris, stilourile de exemplu. Ca să scrii cu stânga presupune că fiecare semn scris de tine râmâne în umbra mâinii, spre deosebire de dreptaci când poți verifica în permanență literele scrise. Dreptacii scriu trăgând de stilou, în timp ce stângacii împing în penință și au așadar nevoie de un stilou care să aibă o bilă în vârf, ca să nu zgârâie hârtia. Lamele foarfecii pentru stângaci trebuie montate invers, astfel încât să poată vedea linia pe lângă partea care taie, nu oblic deasupra ei. Majoritatea instrumentelor de lucru, fie rechizite fie instrumente de bucătărie, etc, sunt proiectate pentru dreptaci. Din fericire, am găsit multe produse foarte faine și calitative care se adresează exclusiv stângacilor. Problema este că nu mulți părinți cunosc această piață sau poate nu conștientizează importanța ei în oferirea unui tratament egal.

Printre ultimele studii realizate în domeniul celor care favorizează partea stângă atestă frecvent faptul că aceștia utilizează dominant emisfera dreaptă ceea ce le conferă o inteligență extrem de ridicată, creativitate și o grămadă de chestii faine de supereroi, în plus față de majoritatea dreptace. Deși îmi plac nespus aceste studii și avântul pe care îl iau în ultima vreme, trebuie să recunosc că documentându-mă temeinic, nu știu dacă sunt neapărat relevante deocamdată. Eu cred mai degrabă că a fi stângaci sau dreptaci e ca și cum ai avea ochii căprui sau verzi, fără vreo importanță specială, exceptând devafoarea pe care societatea o face uneori. Și nici nu contează atât de mult cât de deșteaptă, talentată, extraordinară sau ieșită din comun va fi, atunci când pentru mine, cel mai important lucru din lume este ca Ania să afle singură cum poate să fie fericită. Dar până una-alta, sunt bucuroasă că păpădia are o companie atât de aleasă și onorantă între ale stângăciilor: Mahatma Gandhi, Bill Gates, Napoleon Bonaparte, Julius Caesar, Paul McCartney, Karl Lagerfeld, Sir Peter Ustinov, Martina Navratilova, Albert Einstein, Marie Curie, Isaac Newton, Picasso, Michelangelo, Rafael, Leonardo da Vinci, Charlie Chaplin, Barack Obama, Mark Twain, Mozart, Aristotel, Nicola Tesla și nu în ultimul rând, ci mai ales, Tudor, băiețelul prieteni mele iubite, Isa.

Momentul când am realizat că păpădia este stângace a fost cumva pentru mine unul de mândrie. Efectiv m-am bucurat. Analizându-mi ulterior trăirile, am ajuns și la un sens al acestora: fiecare părinte își dorește ca puiul lui să fie unic și special. Și așa și este, indiferent de abilitățile și capacitățile sale. Însă faptul că doar aprox. 10% din populația lumii este stângace, cumva, undeva, prin creierul meu, mi se confirma la nivel global faptul că fetițul meu este specială și irepetabilă. Deh, metehne de mămici îndrăgostite de puii lor! Să n-o știi doar tu, să știe toată lumea asta întreagă! Oricât de puerilă și superficială este această viziune, cred că pe mine m-a ajutat să încep să mă simt, deși doar prin asociere, puțin stângace. Și tot ce pot să vă spun este că, în ciuda credințelor majoritare, este minunat să te poți simți, chiar și pentru o clipă, stângace alături de păpădia ta!

Sursa foto: theconversation.com

Cum e să te simți stângace
Tagged on:                 

Leave a Reply

Your email address will not be published.