E minunat să fii părinte de tânăr, atunci când încă mai ai pofta de joacă în tine, atunci când nu te gândești deloc la bătrânețe și la cât de repede trece timpul, atunci când te crezi invincibil și nemuritor. Dar, analizând cele mai recente date publicate de Eurostat, încep să mă întreb ce înseamnă să fii părinte tânăr în România?
România este, se pare, pe primul loc în UE la numărul de mame adolescente. În anul 2015, au născut 9282 de mame cu vârste între 10 și 17 ani, dintre care 676 aveau între 10 și 14 ani. 10 și 14 ani! Repet, sunt copile care devin mame la 10 ani!
România are un număr mai mare de nașteri în adolescență decât state precum Rwanda, Trinidad Tobago sau Emiratele Arabe Unite.
În timp ce, în statele dezvoltate, vârsta la care apare primul copil crește tot mai mult și trece încet de 40 de ani, noi avem din plin copii care nasc copii.
Deși aceste nașteri timpurii apar predominant în cadrul anumitei etnii, acestea nu au, conform sociologului și profesorului universitar, Gelu Duminică, legătură neapărată cu etnia în sine ci, mai degrabă cu situația economică și socială, cu ignoranța, cu accesul redus la contraceptive, cu patriarhatul, rolul familiei și principiile familiei tradiționale.
Mi-e greu să diger aceste informații și mi-e foarte greu să accept acest fenomen. Simt că le furăm copilăria și dreptul la o viață așa cum natura a intenționat să fie, fără ca măcar ei să realizeze acest fapt. Cine suntem noi, hoții? Oricine de la părinți, rude, familie, sistem de învățământ, guvern, societate. Oricine care etichetează, cataloghează, marginalizează, ignoră, acuză, se teme. Oricine care crede că a vorbi despre sex cu copilul tău sau a introduce educația sexuală între disciplinele școlare este un act de nerușinare, de sfidare, un act care ține de domeniul fantasticului. Oricine care crede că ignorând acest fenomen, îl putem forța să dispară.
Mă uit la fetița mea de patru ani și mă gândesc că poate, în câțiva ani, va trebui să-i explic de ce unele dintre prietenele ei nu mai au timp să se joace cu ea. Mă gândesc la o explicație acceptabilă dar nu găsesc niciuna plauzibilă. Mă așez în schimb lângă ea pe covor și ne jucăm împreună cu cățelușa mami și cu cățelușul tati, care se iubesc foarte mult și care plantează sămânța iubirii lor în burtica lui mami, unde puișorul crește și se naște apoi pe pământ, exact așa cum s-a născut și ea când era bebeluș. Și culmea-culmilor, barza nu are absolut niciun rol în acest joc al nostru!
Sursa foto: www.ypad4change.org
