Termenul ”politically correct”, în traducere ”corectitudine politică”, apărut în SUA în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, avea menirea de a evalua corectitudinea gramaticală, juridică și morală a limbajului.
Astăzi, accentul este pus cu precădere pe cea din urmă formă a sa, cea morală. În acest sens, se intenționează înlocuirea termenilor din limba curentă care pot jigni minoritățile etnice, de gen, orientare sexuală, religioase, persoanele cu handicap fizic sau psihic, în vârstă, de altă rasă, etc. Scopul introducerii acestui concept este de a reduce discriminarea și a promova buna înțelegere.
Într-o țară în care corectitudinea gramaticală are atât de multe carențe, redusa folosire a corectitudinii morale este cumva explicabilă, deși deloc acceptabilă.
Lawrence Kohlberg a dezvoltat o teorie psihologică prin care descrie stadiile și nivelurile de dezvoltare ale judecății morale prin care trece fiecare persoană. Primul nivel, cel pre-convențional este deosebit de frecvent la copii și prezintă atitudini de genul: Cum pot evita pedeapsa? (vezi masca purtată sub barbă) sau Eu cu ce mă aleg? (vezi marea majoritate a politicienilor). Abia cu nivelul doi al acestei teorii, cel specific adolescenților și adulților, începe judecata morală bazată pe adoptarea unui comportament moral de menținere a autorității (lege, ordine, moralitate) – (vezi traversarea pe trecerea de pietoni chiar dacă te grăbești, nu te vede nimeni și nici nu trece nicio mașină). Nivelul trei, cel post-convențional, este nițeluș cam îndepărtat și pare inutil, în acest text, să vorbim despre principii etice universale, despre bunăstarea generală, toleranță, acceptare, despre binele cel mai mare pentru cei mai mulți oameni.
Suferim de o lipsă acută a educației morale, suntem aproape retarzi în acest plan al dezvoltării iar exemplele vii ne stropesc la tot pasul.
Printre cele mai puternice și frecvente argumente ale celor care sunt extrem de reticienți în a folosi corectitudinea politică în cazul termenului ”romi” și insistă pe ideea de ”țigani”, se numără și acela că însuși romii îl folosesc și nu se simt deranjați de acest termen. Lucru perfect adevărat și constatat chiar și în experiența mea.
Unde este atunci problema? Păi, problema există. După așa o lungă perioadă în care au fost universal numiți ”țigani”, acest termen a intrat în istoria lor, au crescut cu el, îi definește și face parte din ei. Să îl înlăture este nu numai dificil dar pare și nefiresc, așa cum ai rupe benevol o parte din tine. Însă cei care nu sunt integrați în această etnie pot trece cu ușurință sub lupa unei judecăți morale, mai ales în condițiile în care termenul de ”țigan” are atât de multe valențe peiorative, în special printre români: ”Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură!”, ”Hai, nu fii țigan!”. Atunci când romii folosesc acest termen ei văd în el o istorie, o familie, tradiții, cultură, origini, mândrie, pe când, în ochii privitorilor, termenul se poate facil transforma în hoț, necinstit, violent, murdar, nespălat, etc.
Poate că unii romi preferă să fie numiți țigani, așa cum și ție, poate, deși te cheamă Mihai, îți place să fii strigat ”Mișu”. Însă, te rog eu mult, să nu fii ca Mișu acela care obișnuia să facă generalizări absurde, să privească superior datorită unui dat care nu era meritul lui și mai ales te rog, la fel cum și ție îți spun Mișu doar prietenii apropiați, să te asiguri temeinic înainte că îi cunoști real și apreciezi pe cei cărora li te adresezi. În rest, poate că nu ar fi tocmai rău ca, pe lângă analiza gramaticală pe care o facem limbajului folosit, să începem a ne evalua puțin și mesajul moral transmis odată cu acesta. Nu de alta, dar pentru mulți dintre noi a trecut de multișor etatea în care judecata pre-convențională era considerată ca adecvată dezvoltării noastre.
Sursa foto: www.mckusd.org
