Copii vs animale

Recunosc, rezonez mult mai bine cu oamenii care iubesc animalele. În viziunea mea, această iubire denotă o capacitate mare de empatie, solidaritate, responsabilitate, bunătate, care se traduc în forma de umanitate pe care eu o promovez și o caut în relaționarea cu semenii.

Asta nu înseamnă, bineînțeles, că arunc prejudecăți celorlalte categorii de persoane. Sunt conștientă că există persoane cărora le e efectiv frică de animale, care au avut experiențe neplăcute, traumatice, care nu au fost familiarizate cu ele și intră așadar pe teritorii necunoscute, oameni al căror tumult al vieții îi ține mult prea focusați pe propriile drame personale.

Dar eu, dacă mă pui să aleg cu cine mi-aș dori să întreprind interacțiuni frecvente între un om și-un câine, voi alege sigur omul cu cățel.

Așadar.

Țopăi eu fericită spre școala Aniei, să preiau păpădia și să o reîntorc în căminul cald și primitor. Soare, călduț afară, copăceii au început să înflorească, mirosul de primăvară este tot mai pregnant.

În drumul meu, întâlnesc un domn care plimbă doi căței. Un ciobănesc german și un metis probabil, cam de aceeași talie. Îi iese în cale o fetiță care preia voioasă frâiele lesei unuia dintre căței, în timp ce-i mângâie afectuos pe amândoi.

Mă abțin cu greu să nu încep să vorbesc cu cățelușii (obișnuiesc să fac asta mai mult când nu sunt oameni în preajmă) și mă îndepărtez zâmbind spre tabloul drăgălaș.

Îmi reamintesc că voisem să-i fac și eu Aniei o surpriză și să o aștept la școală împreună cu Masha (datorită dimensiunilor reduse) dar tot atunci îmi amintesc și personalitatea dificilă a patrupedei care ar fi putut să ia mângâierile altor copii drept invitații la înhățat mânuțe.

Când ajung la poarta școlii, două doamne, pe care le văd adesea, purtau o conversație:

-Uită-te și la ăla! Are doi câini și un singur copil!

-Exact! În loc să fie invers: doi copii și-un câine.

-Ba mai bine să n-aibă câine deloc, că numa’ murdărie fac.

Conversația mă șochează și mă amuză în proporții relativ egale.

Fapt: ceea ce știm cu siguranță este că o persoană, probabil de gen masculin, se află momentan în prezența a doi căței și una bucată fetiță. Varianta cea mai sigură pare a spune că inculpatul e un tătic de (cel puțin o) fetiță de vârstă școlară, posesor a doi căței. Următoarele variante pot reflecta un unchi, un vecin sau poate chiar un adult dubios care a ieșit la plimbare cu doi câini furați dintr-o curte ca să emoționeze copii impresionabili pe stradă. Lăsând la o parte aceste variante, omu’ putea să mai aibă acasă încă 10 copii iar câinii să reprezinte concretizarea atribuțiilor din fișa postului de dog sitter.

Aflu însă tot mereu că a face conversație este o condiție obligatorie a socializării, pe care trebuie să faci tot ce-ți să în putere să o îndeplinești, iar atractivitatea unei conversații constă, în mare măsură, în judecăți aleatorii pe care le țeși asupra celor care-ți ies în cale. O conversație despre alegeri personale, despre dreptul fiecăruia de a-și face viața după principiile și dorințele proprii este nu numai teribil de plictisitoare dar complet inutilă în acest caz.

Fie că m-am simțit solidară cu fratele meu iubitor de animale, fie geloasă pe atenția pe care acesta o primea, am decis că aceasta este cu siguranță o conversație pe care o aleg să mă cuprindă. Cu o fericire maximă, aproape strigat, cam ca și cum ai anunța că azi-noapte ți-au crescut trei urechi, exclam veselă:

-Eu am trei căței și un singur, unic și irepetabil copil!

Cele două doamne mă privesc cu bănuială. După o secundă de surpriză, mă întreabă deodată:

-Stați la casă?

-Un singur copil aveți??

-Da și da! Le răspund zâmbind candid și lăsându-le pe dumnealor, care cu siguranță se pricep mai bine, să țeasă în continuare conversația.

-Aaaa, păi dacă stați la casă e de înțeles!

Eu nu prea am înțeles: adică iubirea de animale vine la pachet cu o casă?

Ca să-mi maschez nedumerirea și să nu las conversația să moară prematur, adaug repede:

-Si mai avem și pești, trei păsări, o pisică, o broască țestoasă și …. DOUĂ ȘOPÂRLE!

Cu ochii mari, aștept replica.

-Dar le țineți pe toate în curte, nu?

-Nuuuu, strig eu fericită, doar câinii și pisica!

Prima doamnă se arată a fi pierdută de evoluția conversației, însă cea de-a doua, care pare ceva mai experimentată în conversații, continuă:

-Oricum, animalele miros foarte urât!

-La fel și oamenii, răspund zâmbind. Condiția este să avem grijă de igiena personală. Dacă te preocupi de igiena animalelor și de habitatele lor, mirosul e extrem de suportabil. Ca la oameni, știți?

Mă privește serioasă. Doamna mea este însă foarte determinată să continue conversația:

-Și apa de la pești, aia sigur pute!

-Oooo, răspund eu cu siguranță, dacă ați știi ce filtre performante se fac în zilele noastre, de nu mai trebuie să le schimbi deloc apa ba chiar poți să și bei din ea dacă vrei!

Ok, recunosc, aici se poate să o fi forțat puțintel.

Și ca să nu pic în offside adaug rapid:

-Acvariul broaștei, curat ca lacrima!

Aici, se încheie subit discuția odată cu sosirea copiilor. Însă, în timp ce Ania îmi sare fericită în brațe, le aud pe cele două doamne care se îndepărtează:

-Ți-am zis că ăla mare al meu a găsit o broască într-o baltă și ha-ha-ha …

Cuvintele se pierd în zare. Eu însă sunt mulțumită. Astăzi am făcut bine. Astăzi am fost o persoană sociabilă. Astăzi am participat la progresul conversațiilor. Discuția putea să moară chiar acolo, la un copil și doi câini. Însă, undeva, pe străzile din Deva, două doamne purtau o conversație despre o broască. Și poate, cine știe, astăzi, nebuna cu multe animale și un singur copil de la școală, își va găsi locul în inima unei conversații, ca personaj principal într-o serie de multiple episoade spumoase și pline de intrigă. Îmi pare rău, omule cu o fetiță și doi căței, că am curmat prea brusc, poate, povestea despre tine. Dar am preferat să te păstrez în tabloul imaginat de mine. Cred că te vei simți mult mai confortabil acolo.

Sursa foto: https://www.stocksy.com/