Avem în minte portretul partenerului ideal, pictat în urma experiențelor care ne-au marcat, în funcție de trăsăturile noastre caracteriale, pe baza nevoilor pe care le avem. Ne dorim să fie sincer, vesel, fidel, respectuos, cu ochii verzi, serios, generos, prietenos, calm, comunicativ, echilibrat, amuzant, spontan, iubitor.
Avem norocul să-l și întâlnim. Ok, poate că nu are ochii verzi dar suntem dispuși să renunțăm la acest capriciu. Până la urmă, sufletul contează, interiorul, nu aspectul fizic.
Totul este minunat! Navigăm prin viață împreună. Împărțim casa, planurile de viitor, povestim până dimineața în zori fără să ne plictisim unul de celălalt. Ne vizităm părinții, avem glumele noastre de cuplu, ne creăm obiceiurile noastre, rutina, avem ritualurile noastre de sărbători, vacanțele pline de zâmbete și amintiri pe care le privim cu drag. Ne simțim doriți și apreciați și privim nițeluș superior spre eul singur din trecut. Simțim iubirea absolută în fiecare celulă ce ne aparține.
Apoi totul se rupe brusc. O infidelitate, o minciună nevinovată, o agresiune fizică sau verbală pe care nu am anticipat-o niciodată. Suntem bulversați total. Rând pe rând, apar tot mai multe aspecte negative: parcă nu mai zâmbim ca la început, respectul mai există doar în societate, de nicăieri apar defecte în celălalt care se nasc din neant, e prietenos acum mai mult cu cei din jur decât cu noi, se zburlește ca un arici la orice vorbă spusă-n vânt, nu mai există comunicare, generozitate, calmitate și nu ne mai simțim deloc iubiți. Nu-l mai recunoaștem pe cel de lângă noi. Prietenii și familia s-au săturat să ne tot audă plângându-ne și ne încurajează să rupem odată această relație toxică.
Noi însă ne declarăm niște luptători romantici care nu renunță niciodată la iubirea adevărată. Acesta devine singurul argument care ne ghidează acțiunile: ”Îl iubesc, nu pot să mă despart de el”. Acceptăm cu seninătate dezamăgiri, umilințe, incongruențe, totul în numele iubirii absoute.
Dar oare chiar este iubire ceea ce simțim? Unde este portretul partenerului ideal pe care l-am căutat atâta amar de vreme? Au dispărut toate atributele care-l alcătuiau și suntem conștienți de asta. Măcar de avea de la început ochii verzi, că tot mai rămânea cu ceva. Cum poți iubi o persoană pe care, în adâncul sufletului, o detești?
Da, există iubire, însă nu pentru partenerul tău. Există iubire pentru viața confortabilă cu care te-ai obișnuit, pentru securitatea afectivă pe care ai simțit-o, pentru rutina și ritualurile de care nu ești pregătit să te desparți, pentru amintirile pline de zâmbete, pentru tine cel care iubeai, pentru cum te simțeai ”atunci” și pentru umbra celui pe care acum nu-l mai recunoști deloc. Nu poți iubi o persoană care nu mai este demult acolo. Te iubești pe tine din trecut însă cum rămâne cu tine cel din viitor? Nu are și el dreptul la o șansă să fie iubit?
Sursa foto: thedatingdoc.com
Articol publicat în Ziarul Hunedoreanului și pe site-ul http://www.anchetadehunedoara.ro/