Complexul lui Oedip (sau al Electrei, în cazul fetițelor) presupune dorința copiilor de a se căsători cu părintele de sex opus. Mama sau tata sunt cel mai apropiat și intim model de partener pe care îl cunosc și iubesc și de aici apare și această atracție. Ca și multe altele, complexul lui Oedip apare în copilărie, pe la 3-4 ani și, nerezolvat corespunzător, se poate menține întreaga viață, influențând, într-o mai mică sau mai mare măsură, alegerea partenerului de viață.

Există o rezistență a părinților, în parte provenind din neștiință, în parte din stânjeneala de a discuta astfel de subiecte în prezența copiilor, care îi determină, fără rea intenție, să perpetueze complexul acesta la nesfârșit. El trebuie tratat cu multă atenție, răbdare, sincer, deschis, categoric, fără ambiguități. Copilul trebuie înțeles, trebuie să i se explice că ceea ce simte este normal, că nu este singurul care trece prin așa ceva, că și părinții lui au trecut prin asta când erau copii, dar că o relație de acest tip este absolut imposibilă și interzisă. Cu cât vorbim mai deschis, mai amănunțit și mai sincer cu copiii, cu atât mai ușor vor reuși să își rezolve acest complex.

Sunt înarmată cu aceste informații parcă de un secol. M-am întâlnit cu complexul lui Oedip în facultate, în cărți, în articole și în practica mea profesională. Dar parcă nimic nu te pregătește suficient pentru momentul când îl vei confrunta prin copilul tău.

Ania nu prezintă manifestări vizibile că s-ar confrunta cu așa ceva. Are o relație extrem de strânsă și cu mine și cu tăticul ei, fără exagerări însă sau gelozii disproporționate.

Într-adevăr, se supără dacă eu și Florin ne pupăm în doi și cere imediat să ia și ea parte la ”îmbrățișarea familiei noastre” dar am luat-o mai mult ca pe o nevoie de integrare decât ca pe o intruziune în cuplul nostru.

Suntem seara la culcare, în pat toți trei. Datorită generozității spațiului pe care-l avem acolo, avem și trei pături, pentru fiecare câte una. Păpădia însă nu se atinge de a ei, preferând să patruleze între păturile noastre, ca un fel de favor pe care ni-l face fiecăruia.

În această seară, alege să se cuibărească lângă mine. Se uită spre tăticul ei și-mi explică serioasă:

-Acum stau cu tine că suntem fetițe amândouă. Dar când o să mai cresc o să-i nasc un băiețel lui tati ca să stea lângă el.

Ok. Am respirat adânc și i-am spus blând:

-Tati te iubește tot timpul, și când stai lângă mine. Tu nu vei putea niciodată să-i naști un copil lui tati. Asta doar eu o pot face că eu sunt soția lui. Tu o să-ți cauți un soț când vei fi mare și vei naște apoi copiii pe care îi doriți voi împreună.

Se uită încruntată la mine și cu un ton de bercuță îndărătnică mă avertizează:

-Dar eu vreau să mă căsătoresc cu tati meu că eu pe îl iubesc!

-Știu, păpădie că îl iubești, dar nu vei putea niciodată să te căsătorești cu el. Toți copiii se gândesc la un moment dat la asta, dar este interzis ca vreodată copiii să se căsătorească cu părinții lor. Este împotriva firii. Tu îți vei căuta un soț nou, numai al tău, cu care o să te iubești și din sămânța ta și din sămânța lui o să nașteți un bebeluș al vostru.

Se uită spre Florin care-mi aprobă zâmbind fiecare cuvințel.

-Și cum o să arate soțul meu?

-Asta tu decizi, iubire! Tu singură o să-ți alegi soțul așa cum dorești tu să fie.

E cam nemulțumită de răspuns. Apoi:

-Aaaa, știu! O să mă căsătoresc cu Florin. Nu cu tati meu, cu Florin a lui Ade (a.k.a. unchiu-su).

Mă bufnește râsul.

-Teoretic, nu este rudă de sânge cu tine dar e tăticul lui Miru și a lui Mihnea și mai presus de toate, e soțul lui Ade. Va trebui să o întrebi și pe ea dacă e de acord și va trebui să vrea și Florin să se căsătorească cu tine. Eu cred totuși că ar fi mai bine să aștepți și să-ți găsești un soț minunat, așa cum ești și tu.

Puica însă, se pare că e lipsită de răbdare și fără timp de pierdut:

-Nu-i nimic, mami! Că Ade o să fie de acord și o să vină și ea cu noi și cu Miru și cu Mihnea.

Ce s-a întâmplat aici??? Se pare că am fost înlocuiți cu familia lui soră-mea! Mai avem mult treabă înainte. Dar, hei, cine a zis că rezolvarea complexelor e lucru ușor și rapid de realizat?!

Sursa foto: www.ancient.eu

Complexul lui Oedip și noua familie a păpădiei
Tagged on:                                     

Leave a Reply

Your email address will not be published.