Aniei nu-i place deloc să doarmă. Se luptă cu somnul chiar și atunci când ochișorii îi pică de oboseală. În nopțile când e prea toropită, obișnuiește să se trezească plângând într-un fel de teroare nocturnă dar mult mai blândă. Buimaci și vlăguiți, noi vom încerca să facem tot ce ne stă în putință pentru a o adormi rapid la loc.
Astfel ne-am pomenit dansând pe o muzică dirijată de păpădie, care avea niște cerințe extrem de clare, multiple și specifice, deși toate erau spuse cu ochii lipiți de oboseală:
-Vreau televizorul aprins, vreau becul aprins, vreau geamul deschis, vreau becul din bucătărie aprins, vreau becul de la baie aprins, vreau la mami, ba nu, vreau la tati, vreau să mă țină mami în brațe și să mă legene în plimbare prin casă, vreau ca eu să dorm în pat și voi să dormiți jos pe fotoliul meu mic de burete, vreau să dorm pe canapea și tati să stea în fund lângă mine în timp ce mă mângâie pe picioruș, o vreau pe Masha în casă, vreau apă, vreau pișu, vreau lapte, vreau să fiu legănată pe picioare, vreau să plece tati în dormitor, vreau să plece mami în cameră, vreau să dorm cu olița în pat, vreau să dorm în baie pe WC, etc.
Imediat ce o doleanță îi era îndeplinită, trecea imediat la următoarea și întreg episodul dura în jur de o oră, uneori mai mult.
Asta a ținut până într-o noapte când, răpuși de oboseală, am spus amândoi stop și am îndurat plânsul intens al păpădiei, în timp ce o mângâiam încetișor pe spate. A plâns tot ce avea de exteriorizat și apoi a adormit liniștită. Probabil că ziua e prea ocupată cu joaca și cu zâmbetele ca să mai aibă timp și să-și descarce emoțiile prin plâns, așa că, își face timp noaptea. Episoadele de ne-somn s-au rărit tot mai mult și s-au redus mult ca întindere în timp. Dacă se mai trezește, plânge zece minute și apoi adoarme liniștită lângă noi.
Când mă gândesc acum, cu mintea limpede, la trezirile noastre nocturne, nu mă mai mir că fetițului îi era atât de greu să readoarmă: Avea o grămadă de treabă în a ne dirija pe noi, adulții care habar nu aveam că tot ce era cu adevărat necesar în acele momente, era un plâns sănătos, o limită impusă și siguranța că, indiferent ce se întâmplă, părinții ei au situația sub control, fără să mai fie nevoie să-și facă ea griji pentru asta. În spatele tuturor acelor ”vreau” stătea unul singur: ”vreau să dorm liniștită!”.
Sursa foto: powerpictures.crystalgraphics.com
