În copilărie eram mare amatoare de povești. Oricând, la orice oră, ascultam cu nesaț orice poveste mi se spunea, apoi îmi construiam propriile mele aventuri cu eroii proaspăt cunoscuți. Pentru că nu eram foarte mâncăcioasă, tata inventase niște povești cu doi iezișori care se numeau Țumbo și Zumbo și care ne urmau oriunde mergeam noi. Sorbeam cu gura căscată orice vorbă ce însoțea lingurița de mâncare.

Primul roman pe care l-am citit a fost Aventurile lui Tom Sawyer, al lui Mark Twain. Eram în clasa a III-a și mi se părea fascinantă lumea care tocmai mi se deschisese în suflet. De atunci au urmat mulți alții care mi-au vibrat în imaginație.

Am trecut prin aventurile triburilor native americans cu Winnetou, Ultimul Mohican, Călărețul fără cap.

L-am savurat pe Jules Verne și i-am iubit pe cireșarii lui Chiriță pe care i-am cunoscut mai întâi prin ochii soră-mii.

Când a venit vremea lecturilor impuse de la școală m-am revoltat. Aveam o problemă cu ”trebuie”. Cititul nu trebuie să ți se impună, gândeam eu. Așa că citeam orice altceva. Mai devreme sau mai târziu însă am cunoscut și acele lecturi.

În facultate am descoperit scriitorii ruși și acolo mi-a rămas sufletul și astăzi, alături de ei.

Acum citesc mult și cam de toate. Nu prea mă plafonez într-un stil sau într-un autor. Pot citi o carte care să îmi placă extrem de mult fără să simt nevoia să citesc apoi toată opera acelui autor. Cumva, poate și de teama să nu rămân dezamăgită, cu un gust amar. Mie îmi e de ajuns un moment sclipitor de glorie care să strălucească mereu în amintirile mele și care să compenseze pentru orice altceva.

Sunt însă câțiva scriitori pentru care am simțit că o carte nu va putea fi niciodată suficientă, scriitori pe care încă îi caut cu nesaț în orice librărie m-aș afla și pe care-i simt ai mei, scriitori care într-un fel sau altul și-au scrijelit adânc numele în sufletul meu și pe care-i voi purta cu mine etern.

Primul îl numesc pe al nostru Eliade, căruia îi port un imens respect. Un munte de cultură, un univers de talent, de inteligență, de curiozitate, de profunzime, de spiritualitate brută, neprelucrată dar transmisă la un nivel de gigant al artiștilor desăvârșiți. Îl iubesc la nebunie și-mi doresc intens ca la un moment dat să ajung să văd și eu India (de care el m-a îndrăgostit) la fel de frumos cum a văzut-o el. Când l-am citit prima oară mi-am dat seama cât de măreț poate să ajungă un om. M-am simțit ca o furnică ce admiră imensitatea unui elefant. Apoi am realizat cât de norocoasă sunt că pot să-l admir. De la memorii, adolescenți miopi, sânziene, nunți prin cer, domnișoare Christine, doctori Honigberger, până la celebra Maitreyi, am citit cam tot ce mi-a căzut în mână. Mecca spre care tind eu este ca la un moment dat, să ajung la maturitatea literară necesară ca să pot inspira cum se cuvine Istoria Religiilor lui.

Pe Dostoievski l-am descoperit în prima sesiune de la facultate, când am decis să încep celebra Crimă și pedeapsă. M-a cucerit total și iremediabil. Citeam zi și noapte, în orice mică pauză găseam, la lumina unei lămpi chioare când toată lumea dormea deja de mult. Fetele din cameră mi-au zis că nu are cum să fie atât de fascinant Dostoievski, nu când de-abia ajunsesem proaspătă studentă la Timișoara. Dostoievski mi-a creat o stare pe care n-am mai simțit-o niciodată și care mi l-a înfipt adânc pe Raskolnikov în suflet. Am trecut apoi prin Adolescentul, Jucătorul, Frații Karamazov, Demonii până am ajuns la Idiotul care l-a așezat pe prințul Mîșkin exact lângă Raskolnikov, acolo unde îi era și locul de drept. Cum reușește Dostoievski să picteze personajele nu a mai reușit nimeni niciodată. De acolo am ajuns să caut și să iubesc rușii.

Pe Bruckner tot soră-mea mi l-a dat. Ca orice creștin care se respectă, am început cu Luni de fiere (cunoscătorii știu despre ce vorbesc). Bruckner m-a șocat în cel mai minunat mod posibil. Nu a fost admirație, nu a fost stare nemaîntâlnită, a fost un bum fantastic care mi-a explodat lumea cu susul în jos. Bruckner e un psihopat, pentru oricine nu reușește să vadă dincolo de tabu, care dă cu tine de pământ încă de la primele fraze. Pentru mine, însă, toate tabu-urile au căzut dezgolite și a rămas doar genialitatea lui. Am început să citesc ca înecata tot ce găseam de el. Oriunde mergeam scuturam toate librăriile de titluri noi și mă rugam să nu se termine, să rămână pe aceeași linie, să nu mă dezamăgească. Și nu a făcut-o niciodată. Nici cu Palatul Chelfănelii, nici cu Iubito, eu mă micșorez, nici cu Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt, nici cu Copilul Divin care au fost cumva diferite de celelalte cărți ale lui, dar egal de fantastice. Însă momentul când am știut că Bruckner este cu totul al meu a fost când am citit Paria. Atunci Bruckner s-a unit cu Eliade și mi-au oferit mie cea mai minunată experiență a Indiei pe care am încercat-o până atunci.

Am primit la un moment dat, acum vreo zeci de ani (în 2003), o carte de ziua mea. Autor necunoscut pentru mine: Jeffrey Eugenides. Cartea se numea Middlesex și este și până în ziua de astăzi, cartea mea preferată între toate (exceptând Micul prinț al lui Exupery care este cea mai minunată poveste din lume). N-aș putea spune exact de ce dar cumva am simțit că dacă aș fi putut să scriu vreodată vreo carte, pe aceasta aș fi ales să o scriu. Se mulează cumva pe mine. Am simțit conexiunea cu scriitorul, conexiune care a continuat și în Sinuciderea fercioarelor și în Intriga matrimonială. Din păcate, Eugenides nu a scris multe cărți, doar trei și o serie de nuvele. Anul acesta a publicat o nouă carte pe care încă nu am achiziționat-o. După cum spuneam, chiar nu contează cât e de cunoscut sau de bogat în scriitură un autor. Important e că Eugenides mi-a dat cartea pe eu o iubesc cel mai mult între toate, carte cu care a și câștigat premiul Pulitzer pentru ficțiune în 2003.

4 scriitori, 4 nații diferite (român, rus, francez, american), 4 stiluri diferite dar care cumva au găsit în mine un ecou care încă îi aplaudă frenetic, mai rău ca un fan înfocat aflat la primul concert al trupei favorite. Chapeau bas, Gentlemen! Vă port un respect etern!

Sursa foto: https://medium.com

 

 

Cei mai iubiți dintre scriitori
Tagged on:                                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.