Mi se pare aşa o minune că pot lua parte la creşterea unui pui de om. Mereu sunt cu ochii pe păpădie, ca la un spectacol: oare ce-o mai face astăzi nou, ce mutriţe şi-a mai însuşit, ce emoţii va mai experimenta, cum găseşte ea calea spre a se face om mare?

Am mereu surpriza aceea bucuroasă în suflet când încerc să anticipez ce va urma, când încerc să proiectez imaginea fetiţului spre viitor. E foarte posibil ca eu să nici nu-mi pot imagina cum va fi Ania mare, dar, ca orice părinte care se respectă, încerc.

Îi place foarte mult activitatea fizică. Încă de la 6 luni nu a mai avut răbdare să aştepte aşa neumblată unde o aşezam eu şi a început să se ridice singurică în picioare, trăgând de păturile şi cuverturile pe care le găsea la îndemână. La 10 luni plecase singură, în picioare, să umble lumea. Acum aleargă, se rostogoleşte peste cap, sare cu rostogolire înainte de pe canapea, stă în cap sprijinită de dulap, dansează, se suceşte, face piruete, se cocoaţă spre înalt, conduce motorul ei fără pedale în cele mai acute viraje, sare de pe canapea, în diverse poziţii de aterizare, cu diverse acrobaţii de zbor, direct pe pernele pe care tati i le aşează pe jos pentru siguranţă. Şi eu încep să visez: poate s-o face balerină ori dansatoare. Poate s-o face alpinistă ori cascadoare. Poate va fi un pilot pe avioanele după care râde în zbor sau pe vreo maşină de viteză. Ori poate îi va vor plăcea sporturile extreme şi va face o pasiune din ele. Va pleca în week-end cu prietenii să sară cu o sfoară înconjurată de corpul ei de pe vreo stâncă nou explorată, lăsându-mă pe mine acasă cu inima cât un purice.

Îi plac teribil expresiile umane pe care le studiază cu mare atenţie pe feţele noastre şi apoi le probează să vadă cum i se potrivesc. Aşa că mă gândesc: poate s-o face actriţă sau poate va fi prezentă mereu la toate piesele de teatru din oraş.

Adoră căţeluşii pe care şi-i face prieteni în fiecare zi. Şi eu visez: poate va fi dresor sau medic veterinar. Poate va lansa proiecte de salvare a câinilor abandonaţi. Ori poate va descoperi o cale cum să înţelegem limbajul lătratului.

Într-o după-masă ploioasă, fetiţul îşi lua cina în bucătărie, în timp ce tati fierbea nişte jambon în moare de varză. Aerul era împânzit de mirosul pătrunzător al mâncării. Dincolo de ușa deschisă spre camera ei, Masha adăpostită înăuntru, ronţăia o jucărie. Păpădia se opreşte la un moment dat şi mă anunţă afectat:

-Mami, Masha caca pute ulât!

-Simţi tu miros de caca, iubire???

-Daaaa, mă anunţă ţinându-se de nas.

-Bine, hai că mă duc să verific.

Într-adevăr, fetiţul avusese dreptate, lăsându-ne pe noi să ne mirăm de mirosul ei fin ce străbate prin mirosul pătrunzător al verzei. Din comicul situației, eu am ales să visez iar: cu siguranţă va deveni un creator celebru de parfumuri.

Nu ştiu cum va fi Ania când va fi mare, ce pasiuni va avea sau ce căi va alege să cunoască. Şi nici nu-mi doresc să ştiu acum. Şi-ar pierde din farmec tot drumul acesta spectaculos pe care-l parcurgem împreună spre viitor. Până atunci, trăiesc fiecare clipă alături de păpădia mea cu un zâmbet larg îmbrăţişat în visare!

Sursa foto: https://www.linkedin.com

 

 

Ce-o deveni Ania când o fi mare?
Tagged on:                 

Leave a Reply

Your email address will not be published.