Aniei îi plac copiii. Merge veselă spre ei de cum îi zărește. Pentru că nu vorbește prea mult deocamdată, ca să se prezinte și să stabilească o conexiune cu cei din jur, se pune în patru lăbuțe și se transformă în cățeluș. Cui poate să nu-i placă vreodată cățelușii???!!!
E extrem de drăgălașă păpădia mea care a găsit singurică o cale de a folosi limbajul corpului ca să comunice cu cei din jur, folosindu-se de o limbă universală pe care o cunoaște foarte bine. Un fel de ”Bună, eu sunt Ania și iubesc foarte mult cățelușii!”.
Când am ajuns la pensiunea de la 2 Mai, curtea (foarte baby friendly, cu groapă de nisip, găletușe, lopățele, mingi, forme de nisip, șezlonguri micuțe, leagăne și trambuline) era plină de copii mai mari și mai mici, care se jucau fiecare pe limba lui. Ania a fugit imediat spre ei și a scos la prezentare cățelușul drăgălaș din ea. Unii copii i-au zâmbit, o fetiță a mângâiat-o pe cap iar alți copii au studiat-o cu atenție.
Un tătic ce se plimba cu un bebeluș în brațe a început să se întrebe curios:
-Oare ce ești tu, un cățeluș sau o pisicuță?
-Întotdeauna cățeluș, i-am răspuns eu zâmbind.
După ce introducerile au fost făcute, atât în curtea pensiunii cât și pe plajă, se încinge joaca. Unul vine cu o idee, altul o completează și al treilea o dezvoltă. Ba fac clătite din nisip, ba culeg scoici pentru un șirag de mărgele, ba îngroapă bine picioarele lui Lili în nisip.
Dacă sunt copii în jur eu pot liniștită să-mi văd de ale mele: să fac poze, plajă, să citesc, să socializez pe facebook sau să fac o binemeritată baie în mare.
Când a venit spre noi un cățeluș cam abătut, fără prea mult chef de joacă și s-a așezat cumințel undeva lângă noi, Ania a zis să-l încurajeze prezentându-se: din poziție patrupedă, a scos limba de-un cot și s-a scărpinat cu lăbuța după urechea stângă. Așa, ca între ei doi, cățelușii. Dacă nu se înțelege cățel cu cățel, păi atunci cine să-i mai înțeleagă?!
