În sfârșit, a venit și rândul meu! După jocul de-a pisi și jocul de-a cățelul, zilele acestea păpădia dorește să se joace și de-a mami! Eu sunt în extaz pentru că merit și eu, în sfârșit, să stau demnă alături
Aproape zilnic inventăm jocuri noi de distrat păpădii, pe care Ania le va cere încă de vreo zece ori până să ne ducem la culcare. Unele sunt uitate a doua zi, altele persistă în timp și devin mai bogate pe
Nu demult tare, era o adevărată dramă atunci când cineva apropiat voia să plece din vizita pe care tocmai ne-o făcuse. Separarea nu era o opțiune pentru Ania care plângea cu lacrimi de păpădie la orice tentativă de evadare. A
Ania a visat urât, a devenit agitată și s-a trezit la patru dimineața. Cum procedăm în asemenea situații, i-am dat niște lăptic pe post de comfort food și a adormit imediat înapoi. Ținând-o în brațe, încercam să-mi găsesc colțișorul acela
Am fost cu Ania la magazin să-i cumpărăm un cadou, ceva micuț ce își alegea ea de acolo. Recunosc că e o plăcere și pentru mine, deoarece eu sunt principalul partener de joacă al păpădiei, deci eram direct interesată de
V-am povestit deja că am urmat dieta Dukan și am scăpat de 14 kilograme, acum (ultimele trei neintenționate), mâncând, basically, carne sau proteină pură. Ce nu v-am spus însă este că s-a creat un trend în familia noastră. Florin este
Ania învață destul de multe lucruri din desene animate. Cele mai noi achiziții m-au surprins într-o dimineață, când o priveam pe fetiț cum potrivește niște incastre geometrice și nedumerită, uitându-se în jur, mă întreabă: -Mami, un’e-i triangle? Pe bune?! Am
Ania vorbește în engleză aproape la fel de mult ca și în română. Știe culorile, animalele, figurile geometrice, legumele și fructele, obiecte, fenomene ale naturii, expresii și o grămadă de alte lucruri în limba engleză, fără să o fi învățat
Copiii micuți (toddler-ii) sunt extrem de posesivi cu obiectul dorinței lor, având astfel destule dificultăți în a-l împărți cu oricine altcineva. Ceea ce e adorabil doar că în unele cazuri (recte, cel al meu), obiectul dorinței ar putea simți nevoia
Când ceva neașteptat se întâmplă la noi acasă, reacția firească și spontană a păpădiei este un elocvent: Oh, my God!!! Dacă scapă vreo jucărie din mână sau răstoarnă un turn prospăt ridicat, alături de un zâmbet drăgălaș, Ania va mai