Se face foarte mare tamtam cu privire la independența copiilor și dobândirea autonomiei timpurii. Și pe bună dreptate. Întreaga educație montessori se centrează pe acest aspect.
Maria Montessori a fost prima femeie din Italia care a devenit doctor și care și-a dedicat întreaga activitate studiului și educării copiilor. S-a bucurat de interes pe scară internațională, educația montessori fiind extrem de apreciată și în zilele noastre.
Principiile pe care se bazează acest tip de educație susțin că fiecare copil se naște cu un potențial uman uimitor, care se poate dezvolta numai dacă adulții le oferă stimularea necesară în primii ani de viață, atunci când trec prin așa numitele ”faze sensibile”, în care manifestă o deschidere deosebită față de învățare, cu unele din aceste ocazii nemaiîntâlnidu-se și a doua oară. În timpul unei faze sensibile, copiii devin preocupați de aspectele mediului în care trăiesc.
Aceste faze se întind de la 0 la 6 ani și se referă la mișcare, limbaj, obiecte mici, ordine, muzică, antrenament la toaletă, amabilitate și bune maniere, simțuri, scris, citit, relații spațiale, matematică.
Educația montessori se poate realiza doar de către educatori special instruiți în acest tip de educație, în săli special amenajate și folosindu-se de obiecte care sunt construite în general din materiale naturale.
Pe scurt, implicând cât mai mult și de cât mai timpuriu copiii în treburile pe care le desfășurați acasă (pregătitul mesei, gătit, ordinea și curățenia în casă, îmbrăcatul și hrănitul singur, etc) puteți avea certitudinea formării unui adult adaptat la viața sa, autonom, independent, sigur pe el și descurcăreț.
Deși nu suntem acreditați în acest tip de educație, suntem foarte interesați de ea și încercăm să-i aplicăm principiile cât de mult putem.
Ania reușește deja să facă destul de multe lucruri singurică: mă ajută la gătit, își pune singură jucăriile la loc – atunci când are chef, deschide încuietori pe care noi le credem securizate, dă din cap în semn de ”cu plăcere” când oferă ceva și i se mulțumește, se șterge singură pe mâini sau la guriță după ce mănâncă, folosește tot mai multe cuvinte corect, se dezbracă singură, reușește după mai multe încercări să îmbrace tricoul, hanoracul, șostele sau să-și pună papucii în picioare – fără să-i încheie, experimentează senzații noi fără a-i fi teamă, nu există loc în casă sau în curte unde să nu găsească o cale să ajungă, etc).
Dificultăți avem la mâncat. Deși folosește lingura și furculița relativ bine, le preferă doar la gustări. Mesele principale dorește în continuare să-i fie servite de mami. Este foarte posibil și probabil ca aceasta să fie de fapt problema mea (care sunt îngrijorată să mănânce suficient). Laptele și apa le bea singură.
Mai este însă o componentă a independenței la care noi suntem foarte atenți și aceasta este independența afectivă, interacțiunea cu cei din jur, străini de familie, fără să manifete anxietate de separare.
Din punctul meu de vedere, independența afectivă se realizează în trei etape:
1.Ținutul puiului în brațe de câte ori are nevoie, cât timp are nevoie, oriunde și oricând, oferirea sentimentului de permanență a părinților, care sunt mereu prezenți, atenți la nevoile ei. Această etapă nu se termină niciodată dar este mai pregnantă în primii 2 ani de viață.
2.Încurajarea păpădiei spre relaționarea cu ceilalți având confortul prezenței permanente a părinților. Nu plecăm din raza ei vizuală pentru a-i menține siguranța că noi suntem mereu acolo, astfel încât ea poate experimenta liber socializarea și cunoașterea. În această etapă ne aflăm acum. Nu dipărem niciunde ”doar pentru o secundă” fără să o anunțăm, profitând de neatenția ei, îi explicăm unde mergem, de ce și ce vrem să facem acolo. Dacă nu este de acord cu plecarea noastră îi oferim posibilitatea să ne însoțească (din fericire, eu nu trebuie să merg deocamdată niciunde fără să pot fi însoțită de Ania).
3.Etapa a treia, cea mai dramatică dintre toate, când fii-mea mă va anunța că vrea să meargă fără mine undeva. Reprezintă triumful și scopul etapelor anterioare. Ania va fi stăpână pe independența ei afectivă, întorcându-se, în siguranță, de câte ori va vrea, la noi care o vom aștepta cu brațele deschise și ne vom bucura de reușita ei. În absența ei, eu voi boci două fluvii de lacrimi uitându-mă la pozele cu o păpădie care avea brațele strâns legate de gâtul meu și care nu era, dom’le, suficient de mare să mă lase goală de îmbrățișarea ei!
Sursa foto: https://ro.pinterest.com
