Am unele zile când mă cred supererou de cursă lungă. Mă trezesc cu un zvâc interior și pornesc direct în misiune: sport, fetiț, curățenie, pregătesc mic dejun și decid că azi ar trebui să fie mai sofisticat. Scriu postarea pentru blog și completez o fișă de pontaj. Hrănesc păpădia și o pun la nani de prânz.

Mă deplasez apoi spre laptop convinsă fiind că am cel puțin vreo oră timp să mă relaxez cu un film, însă pe drum decid să mai scriu o postare. Pentru că o termin înainte să se trezească puiul, încep să realizez raportul de activitate pentru luna precedentă. După ce mă strigă Ania, termin ceea ce-mi propusesem, cu ea în brațe, în timp ce mai fac 50 de drumuri ca să aduc toți cățeii jucării pe care îi posedă fetițul în averea ei, și îi așez pe toți pe masă ca să vadă și ei cât de harnică sunt eu.


Pregătesc prânzul, bag o mașină de haine la spălat și mă apuc după aceea să fac mâncare, trei feluri. Ania insistă să mă ajute, așa că îmi rezerv timp să strâng apoi și după ea.

După ce termin cu gătitul, mă joc o oră cu fetițul, pentru că nu prea am avut timp astăzi de conectare cu ea. Inventez misiuni pentru cei 500 de patrulieni mari și mici, îi zbor prin cameră, îi îndeletnicesc cu diverse și apoi mă scuz la păpădie și mă apuc să completez niște date la un alt proiect.

Scot hainele spălate din mașină, le întind la uscat și pregătesc cina.

Trecem prin ritualul de seară și după ce performez povestea și cântecelul meu, mă uit la ceas care-mi spune că am ajuns până la 20.25 și adorm soundless. Mă trezesc undeva în noapte, mustrată de fetiț că nu am aplaudat-o corespunzător după ce a cântat. Mă uit la ceas, e 20.30. Câteva ore mai târziu, sunt trezită de pui să-i mai dau un pupic de noapte bună. Ceasul îmi râde în față: e 20.43. Înspre dimineață, sunt trezită din nou să caut o șosetă. Ceasul sigur s-a dereglat, ori timpul (20.59) nu mai e ce-a fost odată. Câteva secunde mai târziu, mă trezesc singură: e șase și cinci minute dimineața.

A doua zi decid clar să fiu mai îngăduitoare cu mine. Asta însă până să fac duș și să mi se scrie, practic singură, o întreagă postare în minte. E păcat de ea să nu scriu până mi-o amintesc!

Sursa foto: www.dailymail.co.uk

Când mă trezesc cu prea mult elan
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.