Încă de când eram mică, am făcut o pasiune din a-mi displăcea profund o căldură prea mare. Senzaţia aceea sufocantă că eşti dogorită spre punctul de fierbere şi nu poţi controla asta, mi se transmite de cele mai multe ori şi în dispoziţia afectivă. Mă simt captivă în strânsoarea toridă şi singura mea problemă devine cum să scap de acolo.
Poate de aceea iubesc apa şi ploaia şi vântul. Îi simt aliaţi suficient de puternici încât să înlăture senzaţia de disconfort.
Cu frigul e altă poveste. Răcoarea mă relaxează, mă eliberează, mă salvează, mă calmează. Aerul rece pe care-l inspir mă vindecă şi mă revigorează.
Îmi plac toate anotimpurile. Sunt entuziasmată de câte ori apar ghioceii şi copacii înfloriţi sau de câte ori totul în jur e verde şi calm. Îmi plac culorile toamnei şi vântul hoinar. Dar dacă ar fi să aleg un preferat, cu siguranţă iarna ar fi pe primul loc. Iubesc zăpada cu toate jocurile ei. De câte ori ninge mi se pare totul la fel de magic şi de poveste cum era şi în copilărie. Îl iubesc pe Moş Crăciun, pe Moş Nicolae şi noaptea dintre ani. Iarna e ziua mea de naştere, un motiv în plus să spun că iarna e a mea, că îmi aparţine. Şi mai presus de toate, iubesc frigul.
Da, eu sunt nebuna care la 0 grade C umblă în maieu prin curte. Oricât de frig ar fi, întotdeauna mai poţi pune o haină sau o pătură pe tine. Dacă însă nu te afli în apropierea unei ape sau a unui aparat de aer condiţionat, eşti condamnat la căldură.
Nu voi putea înţelege niciodată persoanele care stau fără probleme la plajă, în soarele arzător, fără să aibă limba scoasă de-un cot şi o figură teribil de enervată.
Ania îmi seamănă în această privinţă. E drept că am îmbrăcat-o lejer de când era micuţă: fără căciulă în casă, fără şosete în picioare majoritatea timpului. La 22 de grade, cât facem temperatura în casă, Ania este îmbrăcată ca şi mine: un tricou şi un colant. Nu suportă să se acopere, când doarme, niciodată, fie vară, fie iarnă. Îi respect deciziile cu privire la corpul ei şi chiar dacă sunt 15 grade afară şi eu simt nevoia unui pulovăr, pe ea o las să şi-l dea jos dacă asta vrea să facă.
Păpădia suferă ca şi mine atunci când e prea cald. Cele două veri de până acum au fost cu cele mai multe probleme în ale somnului: dificultăţi în a adormi, treziri nocturne şi zvărcoliri în căutarea unui colţişor de cearşaf mai răcoros.
Vara, eu şi fetiţul ne târâm prin casă în căutarea unei guri de aer rece, în timp ce Florin, îmbrăcat cu pijamaua lui de iarnă, ne zâmbeşte de sub plapuma trasă până la gât.
La noi în casă, geamurile sunt în permanenţă deschise. Iarna, Ania adoarme doar cu geamul larg deschis. Chiar la -20 de grade afară, cu mine vârâtă sub pătură, puica se lăfăie descoperită prin tot patul şi adoarme lejer doar când în cameră se fac 15-16 grade.
Acestea fiind spuse, cu siguranţă vi se va părea greu de înţeles de ce a ales o păpădie călduroasă, ca la 32 de grade C, să târască o pătură după ea prin toată curtea, să se înghesuie în coastele lui Enzo, căţelul preferat şi să se învelească amândoi cu aceeaşi căldură oferită de pătura groasă. Nu a contat nici că Enzo a încercat să se eschiveze, schimbând locul de odihnă de câteva ori la rând. Nu a contat nici că bietul căţeluş avea limba scoasă de-un cot şi căuta orice umbră i-ar fi putut promite puţină protecţie de la torida căldură. Nu a contat nici faptul că fetiţul avea broboane de transpiraţie pe frunte.
Iubirea te îndeamnă să faci lucruri care nu sunt întotdeauna comode şi plăcute.
E adevărat că atunci când ne jucăm cu vreun ursuleţ sau căţeluş de pluş, trebuie neapărat să-l punem la nani şi să-l acoperim bine cu o păturică improvizată.
Poate că acoperindu-l pe cel de lângă tine, înseamnă pentru Ania o dovadă de iubire. În acest caz, acoperindu-te odată cu el, în ciuda aversiunii tale vădite împotriva torentului de căldură, se traduce prin iubire absolută. La bine şi la greu, la frig şi la sufocanta căldură!
Puicuţul adoarme greu în aceste zile sufocante. Ne învârtim vreo oră prin pat şi apoi solicităm legănatul căruciorului ca ajutor. Asta însă nu o împiedică pe Ania să-l ţină în continuare strâns la piept, pe căţeluşul ei Maş de pluş. Chiar dacă e mai gros decât o pătură, chiar dacă păpădia e lac de sudoare, chiar dacă mami face încercări eşuate în a lăsa aerul să circule între cei doi, nimic nu-i poate despărţi.
Aşa se trăieşte iubirea unei fetiţ: cu pasiune şi căldură, strâns lipiţi, bot în năsuc, suflet în suflet!
