Bunele maniere fac socializarea mai plăcută. Parcă oferi mai cu drag când ţi se mulţumeşte sau când eşti rugat frumos.
La 2 ani nu putem vorbi de bune maniere. Fetiţul nu poate înţelege acum convenţiile sociale şi implicaţiile acestora. Nu înţelege că omul din faţa noastră se simte mai bine dacă noi suntem politicoşi. Ania, ca toţi ceilalţi copilaşi de vârsta ei, are acum destule greutăţi în a înţelege ce se întâmplă cu sentimentele şi emoţiile ei ca să se mai poată gândi şi la alţii.
Desigur că i-aş putea cere să folosească bunele maniere:
-Ania, nenea ţi-a dat un măr, spune mulţumesc!
Dar atunci aş învăţa-o că e ok să ne prefacem, să fim ipocriţi, să facem lucruri pe care nu le simţim cu sufletul.
Sau aş putea să mulţumesc eu în numele ei:
-Ania vă mulţumeşte pentru măr!
Dar atunci i-aş dicta eu ce să simtă, aş prelua controlul asupra emoţiilor ei, nu i-aş arăta respect păpădiei mele, aş reduce-o la un rol inferior şi nu aş trata-o cu aceeaşi apreciere pe care i-o ofer unui adult (în fond, nu-l trag de mână pe Florin şi nu-l mustru cu un: „mulţumeşte-i doamnei pentru bere”). De ce aş trata-o diferit pe Ania?
Cu toate acestea, la doi ani şi jumătate, păpădia este o activistă acerbă a bunelor maniere.
Dacă-i spui noroc când strănută îţi va răspunde înapoi zâmbind „mesi” (mersi). Dacă strănuţi tu, îţi va spune “noloc” şi “cu plăsere”. Dacă strănută şi tu nu eşti pe fază, va spune singurică toată poezia: “Noloc, mami, mesi, cu plăsere”. Dacă îi oferi ceva îţi spune „musumesc”. Când îţi cere ceva spune drăgălaş „te loooog”. Dacă ea îţi oferă ceva, acel ceva întotdeauna va fi însoţit de un „potiţi” (poftiţi). Dacă îi mulţumeşti îţi va răspunde „cu plăsele”. Dacă râgâie din greşeală cineva lângă ea, se va repezi să spună: “padon, tati!” :D. Dacă dă peste tine neintenţionat, îşi va exprima părerile de rău printr-un “cuje” (scuze).
Acest comportament politicos are o explicaţie extrem de simplă: este o deprindere desprinsă din modul cum interacţionăm noi cu ea. Când vreau ceva de la Ania întotdeauna o rog să-mi dea, îi mulţumesc după aceea şi-i spun „cu plăcere” atunci când e cazul. Poftiţi-ul e din vina mea pentru că am tendinţa să o tratez câteodată pe Ania cu pronumele de politeţe: „Poftiţi, domnişoară!”.
Iată că bunele maniere se pot învăţa extrem de simplu şi de natural, fără cereri imperative, fără strângeri subtile de mână, fără a minimaliza emoţiile personale. Doar oferindu-i respect puiului nostru acesta va oferi mai departe, respect lumii!
Sursa foto: http://jucarii-vorbarete.ro
