Îmi plac foarte mult nunțile și botezurile de zi, pentru că așa pot să o iau și pe Ania cu mine. Astăzi participăm la un astfel de botez.
Ne așezăm la masă. Muzica e foarte tare, lume multă care sporovăiește în jurul nostru. Ania stă la mine în brațe, lipită de pieptul meu. Spre deosebire de ultimele petreceri la care am fost în ultima perioadă, aici nu cunoaștem prea multă lume.
Puținii cunoscuți vin să ne ureze bun venit. Încearcă o conversație cu puica, dar ea le zâmbește timid și-mi spune mie să răspund în locul ei întrebărilor lor.
Ne este adus aperitivul și Ania ciugulește câte ceva de acolo. Apoi, brusc, îmi cere să ieșim pe terasă. O rog să mă lase să termin de mâncat:
-Nu-i nimic, mami! Lasă că mă duc eu.
Se dă jos din brațele mele și, cred eu, se duce să-l invite afară pe domnul tătic, care nu mânca. Wrong! Pornește singură și hotărâtă pe terasă. Stă în ușa deschisă vreo 2 minute, cercetând peisajul, după care dispare subit din raza noastră vizuală.
O iau repejor spre terasă, cu sufletul la gură. Câțiva metri mai departe, iubita mea râdea de zor, bălăngănindu-și picioarele, pe o băncuță, alături de două fetițe mai mari.
Mândră tare de ea dar și nostalgic, suspin în sufletul meu: deci așa vor sta lucrurile de-acum. Ea pleacă așa singură în lume să-și facă prieteni iar noi rămânem s-o privim prin ușa deschisă.
Mă uit după ea cum aleargă fericită și veselă, cum pleacă cu oameni noi dar zâmbitori de mână, cum își ridică rochița în cap, cum se joacă de-a cățelul cu copii mai mici decât ea, cum se lasă purtată pe sus de brațe noi.
Surprinzător (sau nu), deși noi nu prea avem reguli și păpădia nu e prea familiarizată cu permisiunile, având libertate mare în acțiuni, acum vine din când în când la noi să mă întrebe dacă are voie să stea în genunchi și pe gresia neagră, dacă se poate descălța sau dacă o poate lua de mână pe mămica cea tinerică. Când însă este invitată să meargă la marginea lacului de o altă fetiță, pleacă fără să se uite în urmă, lăsându-mă pe mine să o urmăresc îngrijorată de la distanță.
Ok, am avut și momentul nostru magic în trei, când am plecat împreună într-o mini excursie să admirăm familia de lebede negre ce dansa pe lac în depărtare, dar per total, păpădia și-a văzut singură de treburile ei, de relațiile ei, și a zburat liberă și fericită prin jur.
Pe drumul de întoarcere, cu ochișorii obosiți dar veseli, mă anunță mulțumită:
-Îmi plac botezurile, mami! Când mai mergem iar la unul?
Are dreptate! Și mie au început să-mi placă mult mai tare botezurile, acum că e ea în preajma mea!
