A reînceput perioada Oscarurilor cu o serie de filme proaspete și faine, așa că, mă pregătesc și eu de marea gală.
În fiecare an, trebuie să existe printre ele și filme care abordează tematica sclaviei, a rasismului și a războaielor. Deh, fiecare popor are cutumele lui.
BlacKkKlansman este un film despre rasismul de pe la 1970, inspirat din fapte reale, în regia lui Spike Lee , și a fost nominalizat la 4 premii Golden Globes pentru film, regie, actor principal (John David Washington) și actor secundar (Adam Driver). Nominalizările pentru Oscaruri din 22 ianuarie l-au ales pe BlacKkKlansman la 6 categorii.
Începutul filmului mi s-a părut tragi-comic. Se prezintă un documentar în care se vorbește despre supremația rasei albe. Privind argumentele prin realitatea actuală ți se par complet idioate și stupide, pline de niște temeri nefondate și absurde și de o infatuare crasă.
Cam așa cum se întâmplă în această perioadă, la noi în țară (cel puțin), în privința homosexualilor. M-a izbit din plin această asemănare pe care am simțit-o, ceea ce m-a transpus și mai mult în scenariu. Și nu e vorba doar despre rasism sau despre homofobie ci despre orice formă de discriminare (fie că vorbim despre femei, copii, bătrâni, deficienți, rromi sau orice altceva). Deși calmă și așezată de regulă, simt cum se zburlește părul pe mine și încep să mă turez de câte ori disting câte un semn generalizare idioată, de dezinformare sau teamă transformată în agresiune, de câte ori disting o încălcare a drepturilor cuiva care simte și-și trăiește emoțiile la fel ca mine.
Filmul e mișto, te poartă natural prin acțiune, presărat cu dramatism dar și cu răsturnări de situații și accente comice.
Finalul însă este covârșitor. Timp de vreo 2 ore și ceva, trăiești cu impresia că vizionezi un film cu o tematică veche, antică și de demult. Te izbește însă Spike Lee la sfârșit cu imagini reale de la marșul naționaliștilor albi din Charlottesville, Virginia, din august 2017, repet 2017, cu imagini din declarațiile grotești ale lui Trump și cu un montaj al mașinii ce intră în plin în mulțimea contra-demonstranților și o ucide pe Heather Heyer, căreia Lee îi și dedică acest film.
Când vorbești despre un popor care s-a luptat atâta amar de vreme cu problematica rasismului, un popor care a avut parte de un președinte afro-american atât de iubit, un popor ce pune atâta preț pe non-discrimiare, dar care, totuși, în unele cazuri, pare că nu a învățat nimic din trecut și prezent, devine tot mai greu să ceri mai mult din partea conaționalilor tăi.
Un film care merită să fie văzut!
Sursa foto: www.imdb.com
