E întuneric în cameră, doar o luminiță firavă își găsește drum cu greu prin draperia deasă. Suntem liniștite amândouă sub pătură, așteptăm somnicul de prânz să-și facă apariția lin. Încep să-mi planific sarcinile pe care le am după ce adoarme păpădia. Somnul se pare că încearcă să-și rateze ținta pentru că simt cum mă cuprinde o moleșeală plăcută. E cam liniște în cameră așa că încep să mă întreb dacă a adormit fetițul. Dintr-o dată:
-Mami, să știi că eu m-am gândit la ceva!
-La ce, iubire?
-Să știi că dacă o să vină un băiețel cu mămica lui și mămica lui o să plece și băiețelul o să te ia pe tine în brațe și tu o să-i spui că-l iubești, eu am să fiu foarte tristă și o să plâng mult! Eu vreau să mă iubești doar pe mine, mami, cel mai mult!
What???
-Sufletul meu, dar eu nu aș putea niciodată să iubesc pe altcineva atât de mult cum te iubesc pe tine! Tu ești minunată, tu ai ieșit din burtica mea, tu ești fetița mea și niciun băiețel, fetiță, om sau cățel (am zis să-l includ și pe Enzo aici) nu va putea vreodată să-ți ia ție locul! Tu ești sufletul meu!
-Așa, mami! Și dacă vine băiețelul ăla la tine să te ia în brațe, tu să nu-l lași și să-l împingi, ai înțeles?
-Am înțeles, suflet!
După somnul de prânz, Ania face baie. Stau la povești vesele cu ea, când, deodată, din nou:
-Asculți, mami? Când o să vină băiețelul la tine să-ți spună că te iubește și tu o să-l împingi și o să-i spui că mă iubești doar pe mine și o să mă iei pe mine în brațe, băiețelul acela o să plângă și o să mă tragă pe mine de lângă tine și tu o să-l cerți pe băiețel și o să mă iubești pe mine mami, da?
Credeam că am insistat suficient pe acest subiect, că am reușit să o facem să simtă cât de absolut este iubită, că soarele nostru răsare și apune cu ea, dar se pare că orice copil trece prin aceste insecurități atunci când este vorba de dragostea părinților lui. De aceea este extrem de important să-i oferi puiului tău mereu dovezi incontestabile de iubire. Am făcut-o și o vom face întotdeauna. Mă bucur tare mult că le poate exprima liniștită în fața noastră, că le cere, că ne comunică ce e în suflețelul ei.
Partea drăguță este că în după-masa cu pricina am ajuns cu fetițul la un loc de joacă pentru copii, unde, ce credeți, era plin de băieței. Lăsând la o parte faptul că Ania a stat cu ochii lipiți de mine, în timp ce se juca cu ei pe acolo, eu mă străduiam din răsputeri să evit orice alt contact vizual cu năzdrăvanii din jur și să-mi îndrept toate zâmbetele doar spre puică. Nu știi niciodată de unde poate apărea o îmbrățișare buclucașă. Better to be safe than sorry, zic!
Sursa foto: www.123rf.com
