Ați putea spune, dacă sunteți superstițioși,  că astăzi, marți, 13 iunie, este o zi cu ghinion. Asta ar însemna că nu o cunoașteți pe prietena mea, Isa, care își serbează azi ziua de naștere. Râde când lumea o întreabă de efectul numărului 13 asupra vieții ei și susține sus și tare că 13 e numărul ei norocos.

Am cunoscut-o acum 22 de ani (WHAAAAT???), într-un septembrie însorit, la începutul plin de emoții al clasei a IX-a.

Nu aveai cum să nu o remarci imediat: expansivă, exuberantă, plină de energie, veselă, optimistă, amuzantă și posesoarea celui mai molipsitor râs pe care îl cunosc, un râs cu poftă, deschis și din toată inima. Umple cu entuziasmul ei orice încăpere în care pășește.

Tunsă mereu scurt, pentru că nu are răbdare să aștepte să-i crească părul și nici timp pentru așa ceva, în liceu a încercat toate nuanțele de păr posibile și și-a împodobit urechile cu o serie de cercei non-conformiști.

Ne-am împrietenit rapid și natural și în puțină vreme eram colege de bancă (aveam clasa în cabinetul de biologie și deci stăteam câte patru în două bănci unite).

Pare cea mai puternică gagică din lume, pe care nu o impresionează nimic, și este, într-adevăr, foarte puternică, dar dacă te lasă să îi intri în suflet descoperi sensibilitate, empatie, emoție și uneori chiar fragilitate.

Știți persoanle acelea care dăruiesc din suflet, fără a aștepta niciodată ceva în schimb? Asta este Isa mea.

Am rămas unite mereu și nu ne-a putut despărți nicio distanță geografică. Alături de Adriana, cu care sunt prietenă din clasa a IV-a, formăm cel mai vechi și mai trainic trio de prietene, din viața mea.

După terminarea liceului, nu a vrut să se întoarcă în Uricani, orașul în care s-a născut, a rămas în Deva, s-a angajat, a luat-o de jos, a fost extrem de ambițiosă și de bătăioasă, și acum este mare șefă cu o funcție prea complicată pentru mine (mereu o întreb cum se numește, ca să mă laud cu ea, și mereu uit). A lucrat și pentru Louis Vuitton, dar a plecat pentru că nu se mai simțea provocată profesional. Totul era prea liniștit și armonios acolo și-i era teamă că se va plafona. Tare mândră sunt de ea!

Acum locuiește lângă Sibiu, într-o căsuță drăguță, împreună cu Tudor, băiețelul ei minunat de 4 ani jumătate, soțul și mama ei. Asta nu ne împiedică să vorbim mult la telefon, să povestim prin mailuri lungi, de-ale noastre și să ne vizităm când putem.

Pe lângă iubirea pentru puii noștri, care sunt acum cel mai pe larg dezbătut subiect în discuțiile noastre, ne unește și pasiunea pentru gătit. Isa a văzut aproape toată lumea asta prin vizitele ei în interes de serviciu și mereu îmi aducea câte-un cadou culinar inedit (un set de bețișoare și boluri din Japonia, un mojar de marmură din China, o punguță cu Garam Masala din Anglia – pe vremea când la noi nu găseai așa ceva). Cititul, muzica și filmele sunt alte interese care ne leagă.

Ania o simte foarte aproape de sufletul ei și este fascinată de ea și de cuceritorul Tudor. Se lasă cu lacrimi când trebuie să ne despărțim pentru că joaca împreună cu ei este extrem de captivantă. Eu cred că dragostea unei femei trece prin copilul ei. Chiar dacă nu și-ar fi alocat această poziție, acum mulți ani în urmă, atenția pe care Isa i-o acordă Aniei, i-ar fi asigurat cu siguranță un loc de cinste în inima mea.

Este una dintre cele mai mari susținătoare ale Jurnalului Aniei, asta poate și pentru că rezonăm atât de bine în modul cum privim viața.

Cel mai wild revelion pe care l-am petrecut, a fost cu Isa: miezul nopții ne-a prins pe un drum de țară, uitat de lume, în întuneric, cu rucsaci în spate și o sticlă de șampanie în mână.

Mi-a spus odată, când eram la facultate și ne vedeam mai greu din cauza distanței:

-Ți s-a întâmplat vreodată să-ți fie dor de cineva chiar și atunci când acesta este lângă tine?

Mi s-a părut una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care le-am primit.

Da, și eu simt lipsa perioadei în care eram doar la un telefon distanță, în care ne puteam bucura una de cealaltă, din plin. Dar o port mereu în suflet și nimic pe lumea asta nu o poate scoate de acolo.

La mulți ani, bijbi! Astăzi este numai despre tine! Îmi cunoști mulțumescul din suflet și știi toate minunile care doresc să ți se întâmple! Te iubesc, frumoasa mea, și chiar acum, te țin de mână, îți aud râsul și simt cum amândouă așteptăm nerăbdătoare să vedem câte aventuri fantastice ne promite viitorul!

Ne văd acum, pe toate trei babele senile (bineînțeles, cu Adri lângă noi), la o seară plină de Cosmo, urlând cât ne țin plămânii la anticul karaoke, piesa Sarei Ramirez, The story, cea care ne spune atât de frumos povestea și care va fi a noastră pe veci:

And all of these lines across my face
Tell you the story of who I am
So many stories of where I’ve been
And how I got to where I am
But these stories don’t mean anything
When you’ve got no one to tell them to
It’s true, that I was made for you
Oh yeah, well it’s true that I was made for you!

 

 

 

 

Astăzi este numai despre tine
Tagged on:                                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.