20 august 2017, 2 ani, 4 luni şi 20 de zile, data când Ania a făcut prima dată pişu la oliţă. Şi tare mândri suntem de ea.

Era seara pe la 8 fără ceva, păpădia tocmai îşi băuse lăpticul şi ne pregăteam de culcare. Aşteptam cu toţii un pişu ca să putem pune scutecul de noapte. Şi pişu nu venea! Atunci mi-a venit ideea s-o întreb pe Ania:

-Iubire, vrei să facem pişu la oliţă?

-Daaa, pişuuuu! îmi răspunde ea entuziasmată, în timp ce trage nerăbdătoare de scutecul de pe ea.

Ştia de oliţă pentru că o introdusesem în viaţa noastră cu câteva luni în urmă.

Nu! Nu am legat-o cu fundul de ea, nu i-am cerut imperativ să stea pe oliţă până reuşeşte să facă un pişu, nu am lăsat-o ore întregi în faţa televizorului cu speranţa că trebuie să vină şi un pişu în tot acel timp.

Am cumpărat pur şi simplu o oliţă, i-am prezentat-o şi i-am spus la ce foloseşte. În unul din numeroasele cazuri când Ania insistă să mă asiste când eu folosesc wc-ul, i-am aşezat şi ei oliţa în baie şi i-am explicat:

-Uite, eu folosesc wc-ul, tu faci pişu la oliţă.

Era puţin înainte de doi ani şi nu mi-a trecut prin minte să-i dau deocamdată scutecul jos pentru a duce procesul până la capăt. Nu am vrut să încep antrenamentul la oliţă până când păpădia nu înţelegea exact ce îi cer şi până când controlul sfincterian nu era instalat (după 2 ani). Nu am vrut să fie un proces stresant, am vrut să-şi dorească singurică să facă acest pas de fetiţă mare.

Când o întrebam ce se face cu oliţa, se aşeza tacticoasă pe ea, stătea 4-5 secunde acolo timp în care emitea cu guriţa un „pşşşşşşş” prelung, apoi se ridica şi îmi arăta victorioasă oliţa cu degeţelul şi striga:

-Pişu, maaaami, pişuuu!!!

Toate jucăriile ei au făcut cunoştinţă cu oliţa: le aşeza pe ea, imita sunetul specific şi apoi le ştergea la fund cu un şerveţel.

În 20 august, i-am dat însă pentru prima oară scutecul jos. Ania şi-a căutat rapid o poziţie comodă. Eu m-am aşezat pe covor lângă ea. A scos un „pşşşş” lung şi s-a ridicat strigând fericită: „maaaaamiii, pişu!”

Am luat oliţa, am cercetat-o şi i-am arătat-o şi fetiţului, întorcând-o cu capul în jos:
-Nu, Ania, n-ai făcut pişu de-adevăratelea. Uite, e goală oliţa! Hai, încearcă să faci pişu!

A mai repetat figura de trei ori.

A patra oară însă a început să se audă şi un pişu timid. S-a oprit imediat, uitându-se mirată la mine şi aşteptând o explicaţie pentru ce experimenta:

-Da, iubire, faci pişu! Aşa, Ania! Bravo! Eşti fetiţă mare!!!

S-a ridicat imediat să-şi admire opera. A bătut fericită din palme şi s-a azezat la loc să termine treaba începută.

În 20 august 2017 a fost mare sărbătoare la noi în casă: am cântat, am dansat şi toată lumea, incusiv Masha şi jucăriile au venit să vadă marea realizare din oliţă.

Am golit apoi oliţa şi i-am arătat-o păpădiei că e goală ca înainte.

Nemulţumită, Ania a dus oliţa la baie, pe mine m-a scos afară şi a închis uşa. A ieşit după vreo cinci minute fericită: reuşise să mai producă trei stropi de pişu.

A doua zi dimineaţa, după ce a băut lăpticul, am repetat ritualul din seara precedentă. Ania însă nu avea chef de stat pe oliţă: prea multe jucării de salutat după noaptea lungă. Aşa că a făcut rapid un pişu pe covorul din bucătărie (în fond, dacă Masha mai face din când în când, ea de ce nu ar putea) şi şi-a văzut de treabă.

Nimeni nu a zis că antrenamentul la oliţă e uşor. Dar dacă este început când puica este pregătită şi este însoţit de multă răbdare şi perseverenţă, poate fi un proces foarte distractiv şi recompensator.

Sursa foto: http://www.parents.com

 

 

Antrenamentul la oliţă şi sărbătoarea în familie
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published.