De ce sunt eu mândră de Ania la 2 ani şi 8 luni:
-pentru că va deveni un strălucit regizor dacă asta îşi va dori: când ne jucăm împreună îmi dictează perfect ce să zic, ce să fac şi cum să mă exprim
-pentru că se ridică singură în mânuţe să stea în cap cu picioarele sprijinite de dulap; numai mie mi se pare incredibil că face asta sau chiar aşa e? Ok, recunosc că sunt mega stresată să nu păţească ceva dar sunt şi super mândră de ea
-pentru că dimineaţa când se trezeşte îmi întoarce capul spre ea, mă priveşte fix în ochi şi mă strigă 2 minute neîncetat cu o voce drăgăstoasă, fără să aştepte un răspuns, fericită doar că mă priveşte, ca şi cum nu m-a mai văzut de o viaţă
-pentru că iubește luna și soarele și norii și avioanele și cerul și ploaia și păianjenii și melcii și gândacii și furnicile și copiii și mingile și mașinile și apa și animalele și cam tot ce o înconjoară
-pentru că spune des ”nu” pentru a se asigura că e o ființă diferită de noi care e ascultată, înțeleasă, respectată, iubită, acceptată, o ființă care contează și e valoroasă
-pentru că atunci când îi oferi ceva nu mai zice mulțumesc ci direct ”cu plăsere” ceea ce mi se pare adecvat întrucât e un privilegiu să o poți servi pe Ania
-pentru că îi place să glumească și să râdă complice cu noi, cu mâna la guriță și ochișorii sclipind de veselie
-pentru că sare de pe canapea peste pernele de pe podea în timp ce se rostogoleşte peste cap
-pentru că atunci când am treabă la bucătărie se joacă şi patru ore singurică prin preajma mea
-pentru că-şi exprimă un evantai de emoţii de la fericire zgomotoasă la supărare, furie, mirare, extaz, frică, tristeţe
-pentru că reușește să parcurgă doi metri împingând cu picioarele pedalele tricicletei
-pentru că e atât de empatică şi de bună încât dacă vede vreun filmuleţ cu vreun căţeluş nefericit sau aude o muzică melancolică începe să plângă
-pentru că din senin vine la mine să mă îmbrăţişeze, mă pupă şi-mi cere să ne iubim
-pentru că de câte ori are parte de un public la noi acasă (bunici, unchi, mătuşi, nepoţi, prieteni) smulge lumina celebrităţii asupra ei, cere centrul atenţiei şi începe să performeze: dans, piruete, sărituri, monologuri, veselie
-pentru că mă strigă când mami, când mama, când mom şi mai nou, habar n-am de unde (pentru că Flori îmi zice „iubire” şi ai mei mă strigă „Mădi”), a început să mă cheme cu „Mădă”
-pentru că vorbeşte la fel de mult în limba engleză ca şi în română
-pentru că luptă până la capăt pentru ceea ce-şi doreşte cu adevărat şi nu acceptă un refuz chiar dacă determinarea ei e pentru un somn de prânz cu toate nuanţele de plastilină în pat
-pentru că începe să cânte singurică prin casă cântecele pe care uneori le recunosc, alteori le inventează ea
-pentru că face puzzle-uri din 3-4 piese
-pentru că atunci când e furioasă strânge pumnii, se încruntă, ţipă şi mă cheamă să-i definesc trăirile
-pentru că atunci când e tristă lasă umerii şi colţurile guriţei în jos şi se preface că plânge încetişor
-pentru că atunci când nu mai are răbdare îşi numără singurică până se calmează
-pentru că ştie să renunţe într-o situaţie serioasă, atunci când mami sau tati par decişi în cerinţele lor
-pentru că e mai mult veselă decât tristă, mai mult calmă decât furioasă, mai mult bucuroasă decât supărată, mai mult curajoasă decât fricoasă şi pentru că îi place foarte mult să râdă
-pentru că alină pe oricine plânge în jurul ei, (căţeluşi, pisicuţe, poneiul roz lovit în cap tot de ea)
-pentru că foloseşte termeni şi expresii pe care nu ştiam că şi le-a însuşit
-pentru că atunci când eu am chef să mă uit la un film îşi ia telefonul sau o jucărie şi se joacă liniştită la mine în braţe
-pentru că ne spune mereu ce îi place şi ce nu, ce vrea să facă sau nu
-pentru că are cele mai năstruşnice idei de jocuri
-pentru că atunci când cere ceva ce știe că nu va primi (ou Kinder) își face glasul mieros, își ia o expresie înduioșătoare, își arată mânuțele a mirare și spune un ”te loooooog” prelung și emoționant
-pentru că atunci când se uită la ceva ce îi place mă cheamă lângă ea, mă ia de după gât și îmi explică ce se întâmplă acolo
-pentru că se bucură cu tot sufletul şi cu o explozie de manifestări de la triluri, chiuituri de veselie, ţipete, sărituri, hohote de râs
-pentru că îi place să fugă prin casă în timp ce ne îndeamnă şi pe noi să o urmăm „repede-repede”
-pentru că se ascunde ca să verifice dacă încă mai plec să o caut până la capătul pământului
-pentru că simte nevoia să împărtăşească cu mine orice trăire încearcă, simte nevoia să mă facă părtaşă la experienţele ei
-pentru că ne ia 10 minute să parcurgem amândouă un drum de 2 minute până la magazin deoarece avem nori de admirat, maşini de descoperit, floricele de mângâiat, bălți de cercetat, poveşti nespuse de dezvăluit, pentru că sărim, fugim, ţipăm, dansăm şi râdem ca şi cum am fi singure în lume
-pentru că le zâmbeşte tuturor oamenilor străini pe care-i vede, îi ia de mână şi şi-i face imediat prieteni, pentru că deocamdată ştie doar că toată lumea e bună şi generoasă
-pentru că adoră animalele şi nu există zi în care să nu le cheme lângă ea
-pentru că a început să-şi vindece anxietatea de separarea de ceilalţi printr-o conexiune reală şi autentică pe care o deschide spre mine
-pentru că preferă să înveţe încercând decât arătându-i-se
-pentru că se trezește în fiecare dimineață ca și cum ceva minunat e pe cale să se întâmple
-pentru că şi-a descoperit singură pasiunea pentru Patrula Căţeluşilor şi se lasă curajoasă purtată de ea cu sufletul deschis
-pentru că e mereu curioasă să afle lucruri noi, să experimenteze situaţii neîncercate, să cunoască lumea asta fascinantă
-pentru că noaptea în somn se înghesuie în mine ca şi cum atingerea mea ar fi cel mai sigur loc de pe Pământ
-pentru că nu voi putea niciodată surprinde în Jurnal cât de minunată e Ania cu adevărat
-pentru că e fetițul pe care mi l-am imaginat și pe care nu mi l-am imaginat, pentru că nu am putut înțelege vreodată până acum cât de mult poate sufletul să iubească
-pentru încă un infinit de lucruri care o definesc şi o fac să fie păpădia mea iubită cum nu e şi nu va mai fi niciodată o alta în universul ăsta nemărginit.
