I-am făcut Aniei analizele anuale, motiv de stres pentru mine că nu suport să văd că fetițul se simte inconfortabil în vreo situație. Dar pentru că știu că păpădia încă îmi preia foarte ușor stările, am decis să ne îmbărbătăm amândouă și să începem un program de pregătire în prealabil.
Ania nu are teamă de medici, nu performăm niciun fel de amenințare asupra ei, nici cu doctorul, nici cu polițistul, nici cu omul negru, cu nimic. Ba chiar e fascinată de acest domeniu (cine nu e?!). Avem vreo trei truse de doctori cu toate cele necesare și constant oferim consultații și tratamente fie pentru jucării, fie pentru Masha, fie pentru mami sau tati, fie pentru vreun cățel-fetiț ce s-a accidentat la lăbuț. Ania știe așadar ce este un stetoscop și cum trebuie să respire când este consultată, cum să scoată limba afară când este cercetat gâtul, că trebuie să stea întinsă când îi este palpat abdomenul, ba chiar știe și cum se folosește ciocănelul de reflexe, cum se măsoară temperatura în ureche sau cum se ia tensiunea.
Programul de pregătire pentru analizele anuale s-a desfășurat astfel: am luat un cordon elastic pe care i l-am prezentat ca fiind un garou și l-am legat strâns deasupra cotului. Am căuta apoi vena albastră și cu seringa am împuns-o ușurel în mânuță. Într-o eprubetă de plastic am colectat apoi sângele imaginar pe care i l-am descris ca fiind roșu și extrem de frumos. I-am explicat că sângele acesta al ei ne va spune o poveste despre cât de sănătoasă, vioaie, veselă și fericită este ea.
Când a venit momentul să facem analizele propriu-zise, totul s-a desfășurat conform planului. Doamna doctor a fost entuziasmată de cooperarea păpădiei la consult. Am ținut-o de mânuță când asistenta i-a luat sânge. Se uita fix în ochii mei și nu a zis nici pâs când a intrat acul în venă. Problema a fost însă atunci când sângele a decis că e prea leneș să curgă în eprubetă și timpul de analize s-a prelungit peste răbdarea fetițului. Dintr-un zâmbet larg, au început să-i curgă lacrimi pe obrăjori. Am performat eu acolo un spectacol demn de Oscar în care îi povesteam Aniei ce se întâmplă, am vorbit și despre ce cadou ar dori să primească de ziua ei, am analizat și ce făcea fiecare membru din Patrula Cățelușilor în exact acel moment, însă tristețea păpădiei a persistat. Din fericire, datorită plânsului, sângele a început să se miște mai repede și momentul inconfortabil s-a sfârșit curând.
Ok, recunosc! Este posibil să-i fi povestit Aniei și că sângele ei va fi trimis în laborator să fie analizat de însuși Marshall (pompierul din Patrulă care are absolvit și curs de prim-ajutor) dar în apărarea mea pot spune că:
1.Nu am văzut niciodată cum arată un laborant ce prelucrează analizele așa că ar putea foarte bine să fie chiar Marshall în persoană.
2.Nu știu ce face mai cu exactitate Marshall în timpul liber, atunci când nu se fâțâie prin ecranul televizorului, laptopului sau telefonului.
3.Nici doamna doctor, nici asistenta nu m-au contrazis atunci când i-am oferit Aniei această informație.
Așa că păstrând farmecul misterului și urmând sloganul unui celebru serial, ”Adevărul e dincolo de noi”, ne bucurăm că analizele sunt bune, că fetițul e vesel și vioi și că mai avem un an să ne pregătim pentru o nouă serie consultații medicale.
Sursa foto: http://www.totuldespremame.ro
