Nu demult tare, era o adevărată dramă atunci când cineva apropiat voia să plece din vizita pe care tocmai ne-o făcuse. Separarea nu era o opțiune pentru Ania care plângea cu lacrimi de păpădie la orice tentativă de evadare.

A trecut însă ceva vreme de atunci și despărțirile sunt acum extrem de prietenoase, Ania deschizând chiar ușa pentru musafir și îndemnându-l singurică să plece. Chiar și tati poate acum să-și ia rămas bun de la fetiț cu un pupic, fără a fi târât înapoi în cameră de pantaloni.

Cum s-a întâmplat această magie? Condițiile pentru o plecare veselă încă există, însă, astfel:

-lui tati îi va fi permis să plece doar dacă merge la serviciu să facă bani ca să-i poată lua ou kinder păpădiei, caz în care va fi evacuat forțat afară din casă cu un : Hai, tati, ouă kindel aduci, magajin!

-Dorin va putea pleca în două situații: dimineața pentru că merge la serviciu să facă bani și să-i cumpere Aniei jucării, iar după masa pentru că merge la găini să le dea de mâncare ca să-i facă mai multe ouă păpădiei

-Auri poate pleca doar atunci când trebuie să facă curat în curte după căței

Ade și ai ei primesc permisiunea de plecare doar dacă ariciul lor este rupt de foame și trebuie numaidecât hrănit.

O privire de suprafață ar putea remarca ce găini, căței și arici îngrijiți avem noi, datorită Aniei și de asemenea, că ne cam scăldăm în ouă kinder și jucării.

Singura care încă nu primește sub nicio formă, cu nicio scuză, fie ei căței adorați, pisici, elefanți sau inorogi, permisiunea de plecare, sunt, bineînțeles, eu. Vreau să mă duc la poartă să primesc un colet? Am nevoie de un borcan de zacuscă din cămara alor mei? Trebuie să deschid cățeii care stau de două ore închiși în spate? Mă duc să culeg câteva frunze de pătrunjel încă verde din grădină?  Îmbrac păpădia cu haine groase, îi așez cizmulițele în picioare, iau odorul în brațe, rezolv treaba, intru în casă, dezbrac și descalț păpădia și îmi văd de treburi în continuare. Poate părea complicat și obositor dar știu că nu peste multă vreme, voi lua și eu calea celor izgoniți cu treburi din casă, și tare dor îmi va mai fi mie de această perioadă!

Sursa foto: http://www.stockphotos.ro

 

 

Amintiri cu despărțirile înlăcrimate ale păpădiei
Tagged on:                                 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *