Inteligenţa emoţională presupune identificarea corectă a emoţiilor pe care le simţim (frică, furie, supărare, frustrare, bucurie, etc), gestionarea eficientă a acestora, exprimarea lor adecvată prin comportamente reglatoare, menite să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții, îmbunătățirea imaginii de sine, înțelegerea mai bună a celor din jur și crearea de relații durabile.
Empatia este o componentă esențială a inteligenței emoționale și se referă la înțelegerea emoțiilor celorlalți. Își intră cu adevărat în rol abia spre sfârșitul adolescenței dar este prezentă sub diverse forme încă de la vârstele mici. La un an vorbim despre empatie globală care constă în imitarea emoțiilor celorlalți iar spre 2-3 ani apare empatia egocentrică prin care diferențiază emoțiile celuilalt dar îi oferă soluții care funcționează la el. Empatia poate fi frumos dezvoltată la vârstele mici prin povești.
Ania vine la mine cu un cățeluș și un dinozaur fioros ce are o gură larg căscată amenințător. Îmi înmânează dinozaurul și așteaptă. Încep să fac tumbe cu el în aer:
-Heeeeei, copilași, uitați-vă la mine cât de sus pot sări!!! Mi se mai spune dinozaurul săltăreț!!!
-Nu-nu-nu!!! ripostează păpădia în timp ce oprește săltărețul din elanul lui.
Scoate un sunet neidentificabil care se vrea a fi probabil un răget înfricoșător de dinozaur (posibil să fie real, nu sunt chiar atât de bătrână) și în timp ce face un gest de a mușca din guriță, îmi arată lăbuța cățelușului din mâinile ei.
Mă conformez și înhaț cu gura fiorosului, lăbuța de cățeluș:
-Au-au-au! spune puica mea cu voce suavă și smulge victima din strânsoarea dinozaurului, se refugiază cu ea în pat unde începe să-l mângâie afectuos, să-i vorbească mărunțel și alintat și să-i dea pupici pe lăbuță.
Mda, cam așa se întâmplă și la noi când un puiuț se lovește: este mângâiat, alintat și pupăcit.
Când vede pe cineva supărat la televizor, mimica ei capătă imediat compasiune, ochișorii devin triști și gurița spune un ”ooooo” prelung și alinător.
Dacă ar fi s-o caracterizez pe Ania printr-un singur cuvânt care să-i descrie dispoziția ei afectivă, acesta ar fi: veselie. E o fetiță care râde foarte mult, se bucură de orice lucru aparent mărunt și emană fericire prin toți porii.
Mi-e atât de drag de ea acum, când a trecut de la a primi mulțumită afecțiune, la a dărui iubire. De câteva ori pe zi, spontan și neașteptat, fuge la mine în brațe, mă îmbrățișează cu mânuțele strânse în jurul gâtului meu, mă mângâie pe obraji și pe cap și-mi oferă zeci de pupici însoțiți de un murmurat de plăcere. În acele momente simt că mă topesc, că-mi pleznește sufletul de atâta fericire și că aș putea rămâne la nesfârșit prinsă în acea clipă de iubire.
Sursa foto: http://www.istockphoto.com