Recunosc că-mi place adrenalina. Am nevoie din când în când de trăiri intense, altfel mă plictisesc. Probabil de aia-mi plac filmele de groază, cărțile horror, misterele, montagne russe-urile și aventurile prin țări îndepărtate. Adrenalina pe care o simt în ultima perioadă însă nu prea-mi place.
În vara aceasta, Ania și-a descoperit o nouă pasiune: condusul de triciclete ride on (cele fără pedale). Ieșirile noastre în curte sună cam așa:
Cum am trecut de ușa casei îmi sunt anunțate cu entuziasm cele două doleanțe:
-Maaaaaamiii, dumu căsei și mașina!
Adicătelea să eliberez cățeii și să-i aduc prințesei tricicleta ride on, adusă la rangul de mașină. Are patru vehicule ride on: două triciclete (verde și portocalie), o mașină cu unicorni și un iepuraș pe patru roți. Preferata ei este tricicleta verde. O mai schimbă cu celelalte din când în când dar ea rămâne favorita (poate și pentru că este primită cadou de la soră-mea și ai ei). Mai are și o trotinetă (cadou de la Auri și Dorin) pe care o folosește corect (pedalează cu un picior) dar cu care îi place și să fie plimbată de altcineva.
Eu mă așez pe bancă cu o carte în mână, cu toate că anticipez că nu voi citi nici două rânduri măcar (sau le voi citi pe aceleași din nou și din nou, până închid resemnată cartea).
Dacă ar vedea cineva de sus desfășurarea evenimentelor ar spune că este un film de acțiune ce are loc în jurul unui punct fix, și anume Enzo care se așează tacticos în mijlocul curții. El este singurul căruia păpădia îi permite să se odihnească pe timpul șederii noastre în curte. Asta și poate, pentru că a încercat să intre de vreo două ori în el cu tricicleta însă s-a izbit de un zid, patrupedul rămânând perfect neclintit și netulburat, ca și cum doar o firavă adiere de vânt i-ar fi trecut pe lângă urechi. Masha și Lulu, în schimb, sunt țintele spre care Ania își ochește mașina și cele care vor fugi de bezmetice prin curte, de cele mai multe ori, rotindu-se toate trei în jurul lui Enzo care sforăie zgomotos.
Primul atac de cord îl am în secunda în care mă așez pe bancă. N-am vreme să beau o gură de apă că fetițul demarează în forță cu motorul ei iubit. Și când spun demarează în forță vreau să spun că începe o cursă de dat rapid din piciorușe, stânga dreapta, cu scârţâit de roți pe asfalt. Adrenalina începe să-mi curgă la greu prin vene. Trece la milimetru de peretele casei și se îndreaptă vertiginos spre gardul spațiului de joacă. Mă simt ca duminica când arunc o privire fugară să văd cine câștigă cursa de Formula I la care se uită Florin (eu țin cu Button de când mă știu, nu pentru că e drăguț, de-abia recent am văzut și eu cum arată ci pentru că mă amuză numele lui: Năsturel). Îi strig în gând (Aniei, nu lui Năsturel) ”Frână!!! Frânăăăăăă!!! Frâneaaazăăăăă!!!”. Cu o secundă înainte de impact, pune jos picioarele și trântește mașina în gard cu un poc și un hohot de râs. Îmi adun inima de pe jos și respir ușurată: de data asta am scăpat.
Câteva momente mai târziu urmează și restul seriei de atacuri de cord, atunci când păpădia se oprește (tot brusc) la câțiva centimetri de coborârea la demisol, apoi de codița Mashei, apoi de masa de fier, apoi de botul lui Enzo.
La o cotire calculată greșit, se dezechilibrează și cade lateral peste tricicletă. Se uită instant la mine, cu ochii mari. Eu am un rânjet schimonosit pe față (lansat să pară ca un zâmbet încurajator dar blocat și eșuat de adrenalina cea voioasă).
-Heei, ai căzut! Buf, pe jos! Hai sus, iubire!
Râde în timp ce se scutură pe mâini.
Uuuuf, am scăpat și de data asta.
Încerc să nu par stresată și din exterior cred că-mi iese. Știu că pentru a descoperi lumea și a avea încredere în ea, Ania are nevoie să am eu încredere în ea. Și am. Multă! Dar tot mi-e teamă de o căzătură, deși fetițul cade foarte rar, are reflexe bune și nu se rănește serios aproape niciodată. Acest gen de anxietate apare doar în ceea ce o privește pe Ania.
Nu știu alte mămici cum sunt, dar dacă fii-mea mi-o veni vreodată la poartă cu un motor pe post de noua ei pasiune, vă rog să-mi aduceți niște calmante. Multe! Și niște sfoară să mă leg de calorifer până s-o întoarce păpădia mea teafără acasă!