Încerc, de câte ori e posibil, să o iau cu mine pe Ania la activitățile profesionale sau la evenimentele sociale la care trebuie să particip. Nu-mi văd neapărat viața separată, una de mămică și alta de adult și-mi doresc tare mult ca păpădia să fie parte activă în tot ce întreprindem noi, să vadă cu ochișorii ei ce se întâmplă dincolo de viața de familie, o dată pentru că eu cred că astfel se va acomoda mai ușor mai târziu și în al doilea rând pentru că vreau să înțeleagă ce facem noi atunci când nu suntem lângă ea.
Bineînțeles că sunt și ocazii când acest lucru nu este posibil, fie pentru că este o întâlnire în care copiii nu sunt bine primiți, fie că este un eveniment care coincide cu programul ei de odihnă pentru care nu facem niciodată rabat, fie pentru că s-ar plictisi sau nu i-ar plăcea. Dar, în general, încercăm să stăm împreună cât mai mult posibil.
Așa s-a întâmplat și când eu am avut o întâlnire pe un proiect în cadrul căruia sunt angajată, cu agenții economici din zona Crișcior (lângă Brad). Întâlnirea în sine ar fi plictisit-o tare pe fetiț (o oră și jumătate- două ore de discuții neinteresante pentru ea), însă le-am propus. domnului tătic și domnișoarei păpădii, să mă însoțească și să-și petreacă timpul împreună în alte locuri noi de descoperit.
Când am intrat în sala unde se organizase întâlnirea, Ania, cocoțată de-a calul la tati pe umeri, a fost primită cu entuziasm și invitată să rămână. A cedat însă tentației de a merge cu tati în parc, unde a cunoscut două fetițe cu care s-a jucat și împrietenit. A mâncat clătite cu ciocolată în mașină (deși mami împachetase ca feluri anterioare și un sandwich și o felie de pizza (dar, deh, tati, ce să-i faci?), și apoi au purces la un magazin de jucării unde au achiziționat un cățel beagle (pe care, se pare, și-l dorea tare după multe filmulețe văzute la cerere cu reprezentanți ai acestei rase), destul de mare și teribil de real ca înfățișare. O fi fost entuziasmul aventurilor, locul acela nou sau buna realizare a personajului, nu știu exact de ce, dar fetițul este acum nedespărțită de cățelul ei Beagle. Doarme cu el, îl ia la masă cu ea, îl duce în vizită la Auri și la Dorin, îl ia la cumpărături și în vizită la Lili și Bubu. Ba chiar și atunci când se joacă cu Masha sau cu ceilalți căței ai noștri, insistă ca domnul Beagle să ia parte la joc.
Extrem de amuzant e că asupra noastră, a celorlalți, cățelul Beagle nu lasă o impresie la fel de simpatică, pentru că, prin desăvârșirea înfățișării sale, de cele mai multe ori, ne speriem de el. Am pățit-o și noi, și bunicii păpădiei, să te trezești cu un cățel care stă în șezut, drept ca o scândură, fixându-te cu o privire serioasă, despre a cărui prezență nu-ți amintești pe moment, nu e tocmai relaxant. Dar, din fericire, asta o amuză și mai tare pe fetiț. Unele întâlniri din viață, se lasă cu amintiri greu de uitat. De-abia așteptăm să vedem ce ne aduc excursiile viitoare!
Sursa foto: www.youtube.com
