Obiceiul la noi acasă, în copilărie, era să împodobim brăduțul de Crăciun chiar în Ajun. Deși se dovedea a fi extrem de dificil să aștepți atâta amar de vreme până vedeai luminițele strălucind în casă, era frumos că, odată cu venirea brăduțului, nu mai aveai de așteptat decât câteva ore până când Moș Crăciun își făcea apariția misterioasă. Apoi, până pe la începutul lui ianuarie, ne trezeam cu bucurie și emoții în fiecare dimineață, nerăbdători să-l privim.
Pe Titelul nostru l-am împodobit în 23 decembrie, tot pe motiv de nerăbdare. Ania a fost încântată de el și-i aștepta prezența de câteva zile. Diferența de acum însă este că ritualurile noastre de sărbători, nu mai sunt aceleași ca în copilărie. Acum, nu mai stăm aproape deloc pe-acasă, bântuind pe la familie, prieteni, și munte. Cu Titel ne-am întâlnit mai mult seara, în unele zile, preț de vreo două ore. Păpădia a admirat mai mult alți Titei decât pe al nostru, fie din casele celor dragi, fie de prin supermarket-uri.
După ce trece și revelionul, în noul an, magia brăduțului de Crăciun se stinge încet. Reprezintă ceva când îl privești și știi că urmează să vină Moșul sau simți că ești acaparat cu totul de sărbătorile pe care le trăiești acum și este altceva atunci Titel reprezintă doar o amintire a ceea ce a trecut și o promisiune a ceea ce va veni peste aproape un an de zile.
Așa că, după ziua Ionuțului nostru Florin, în 8 ianuarie, am purces spre despodobirea lui Titel, fără regrete, fără nostalgii, bucuroase de noul început pe care-l trăim acum.
Mă rog, aproape fără nostalgii, pentru că o parte din sufletul meu refuză să trăiască fără un strop de magie în casă și nu am putut renunța la instalațiile cu care decorasem ici-colo, colțișoare din acasă-ul nostru. Dacă avem nevoie de un strop de lumină în serile întunecate? Păi nu e mai frumos să te însoțești în noul an cu luminețe de magie în suflet?!
Sursa foto: www.cosb.co.uk
