Se pare că sunt destul de mulţi oameni care caută sfaturi pe internet. Înainte să fac blogul (pe care, o spun cu mândrie, l-am făcut singurică), m-am documentat şi eu pe net în această privinţă, citind articole de la mai mulţi bloggeri experimentaţi.
Unul dintre aceste articole te îndemna să foloseşti multe titluri de articole care încep cu „Cum să faci … nu ştiu ce grozăvie” sau „X motive ca să … nu ştiu ce”. Aceste modalităţi de abordare a articolelor se pare că atrag foarte rapid ochiul cititorului. Setea noastră de cunoaştere pare că este foarte aprigă şi noi suntem dornici să fim învăţaţi prin sfaturi hotărâte şi precise. Orice nesiguranţă din partea autorului este taxată rapid prin părăsirea paginii.
Ei bine, eu sunt plină de nesiguranţe. Încă descopăr chestii la mine și la cei din jur. Nu mă voi putea erija într-un învăţător hotărât pentru vieţile altora. Nu am nicio competenţă care să mă ateste ca ştiutor desăvârşit şi ca atare, stau cuminţică în mediul online şi emit păreri sau întrebări.
De asemenea, acest tip de articole mă amuză. Le înţeleg utilitatea atunci când este vorba de chestii tehnice, concrete, de ex. „10 paşi prin care să instalezi platforma wordpress” dar când subiectul implică prea multe variabile şi prea multă diversitate, de genul „13 paşi prin care să cucereşti un bărbat”, aceste articole mi se par total inutile şi caraghioase. Cred că autorii fie se iau prea mult în serios, fie nu prea au contact cu realitatea.
De aceea, am alcătuit şi eu o listă de motive pentru care nu-mi plac acest gen de articole:
1. Pentru că multe dintre ele conţin îndemnuri pentru un segment relativ mic de oameni: „Acţiune, nu vorbe!”. Şi dacă eu sunt genul meditativ, nu impulsiv. Dacă eu trebuie să analizez bine situaţia înainte să acţionez pentru că mi s-a întâmplat în trecut să reacţionez din impuls şi am luat decizii pripite şi greşite, care m-au costat? Dacă eu prefer să gândesc înainte să fac un lucru? Înseamnă că sunt stricată? Înseamnă că trebuie să mă repar? Înseamnă că trebuie să-mi înghit cuvintele care-mi stau în gât şi să încep să reacţionez haotic?
2. Pentru că unele dintre articole conţin în titlu concepte abstracte şi absolute, superlative, percepute şi simţite de fiecare diferit: „Cum să ai o viaţă perfectă!”, „7 paşi până la fericirea absolută!”. Păi bine, măi nene, dacă soluţia era la tine, pentru ce mă mai îndemni să mă cunosc, pentru ce mă mai chinui eu să trec prin experienţele mele de viaţă? Scrie-mi repede pe un bileţel ce am de făcut şi să terminăm odată cu nebunia asta de viaţă trăită aiurea! În fond, tu pare că știi mai bine ce înseamnă ”perfect” sau ”fericit„ pentru mine!
3. Pentru că promit rezultate nerealiste: „15 trucuri prin care să cucereşti un bărbat!”. Încerc să evit elegant termenul de truc şi să închid ochii la faptul că acesta mă duce cu gândul la o micuţă manipulatoare, văduvă neagră, care-şi momeşte prada ca să-i rupă apoi capul şi să i-l mănânce şi trec direct la rezultatul promis. Păi şi ce se întâmplă dacă execut corect toţi paşii şi bărbatul refuză să mă iubească? Îl bag cu nasul în computer şi strig la el că e obligat prin articol? Că eu mi-am îndeplinit cuminte paşii şi că acum e treaba lui să mă iubească? Sau ce fac dacă şi eu şi Veta vrem acelaşi bărbat şi citim amândouă acelaşi articol? Cine decide care dintre noi îl ia acasă şi ce se întâmplă cu cealaltă?
4. Mai sunt acele articole care își iau în serios rolul de judecător: ”Cele mai bune 50 de sfaturi despre călătorii.”. Sunt curioasă cine decide care sunt cele mai ”bune” sfaturi. Se întâlnește un juriu format din sfătoși acredidați și specializați pe călătorii? Încep sfaturile să se perinde țanțoșe prin fața lor arătându-și câte un picior? Încep eliminările de genul:
-Nu, nu, tu ești prea vag! Nu, tu ești expirat! Sau tu, cel de colo care stă chircit, ei fi tu înțelept dar noi avem nevoie de sfaturi cu personalitate și ecou în sufletul cititorilor!
Sau apar nepotisme de genul:
-Măi sfatule, tu nu prea ai multă noimă dar o cunosc pe autoarea ta, mi-e prietenă, așa că te trec și pe tine în etapa următoare.
Mai curioasă sunt însă cine a citit toate sfaturile din lume ca să poată face o alegere educată și în cunoștință de cauză.
5. Pentru că unele articole ne fac să ne îndoim de noi: ”5 lucruri pe care orice părinte trebuie să le facă”. Lăsând la o parte imperativul ”trebuie” care mie personal îmi zgârie urechile, în această frumoasă poveste, autorul ne îndeamnă, printre altele, să fim amabili, să fim pozitivi, să mulțumim întotdeauna celor din jur, ca într-o minunată bulă de aur în care trăim. Adică dacă nu facem aceste lucruri ne pierdem (temporar sau definitiv) calitatea de părinte? Dacă am uitat să-i mulțumesc vecinei dar fii-mea nu și-a dat seama, se cheamă că am marcat-o pe viață sau că glontele a trecut exact pe lângă urechile capului? Dacă voi fi mereu amabilă, chiar și când nu simt să fac asta, se cheamă că am fost părinte? Ce se întâmplă însă după ce izbugnesc într-o criză maniacală după atâta amabilitate politicoasă și frustrări reținute? Că nu zicea nimic acolo de parents gone wild și de vase sparte de perete.
6. Pentru că autorul se spală rapid pe mâini cu îndemnuri de genul: „Ai încredere în tine!” sau „Fii tu însuţi!”. Pe bune? M-ar fi interesat mai mult cei 6397 de paşi prin care pot ajunge să am încredere în mine atunci când aceasta lipseşte. Unde mai pui că m-ar fi scutit şi de o avere de bani pierduţi pe la psiholog.
Să fiu eu însămi? Deci mi-am pierdut 2 zile degeaba pretinzând că sunt Madonna? Deci asta plină de insecurităţi, care nu se cunoaşte îndeajuns, care probează situaţii ca să vadă dacă i se potrivesc, care învaţă permanent câte ceva pentru şi despre ea, nu sunt tot eu? Când pot spune că devin eu, la 70 de ani când am rămas fără întrebări, fără lucruri pe care să le învăț și care să mă îmbogățească spiritual? Cine e atunci gagica asta care se tot caută și nu se găsește? E altcineva? Cine, mă? Că înţeleg că Madonna e ocupată cu altele.
6 și 1/2. Pentru că de ce nu? Nu pot spune că e un motiv dar dacă el își dorește cu ardoare să fie, nu pot nici să-i neg acest drept. Așa că, în lumea acestor articole cu cifre exacte și aleatoare în același timp, eu aleg să pun un moț motivelor mele. Știu că e o jumătate inutilă de motiv dar măcar nu face rău nimănui!
Sursa foto: https://thebestyoumagazine.co
