La anul împlinesc 40 de ani. Îmi amintesc cum mi se păreau mie oamenii de această vârstă acum câteva secole în urmă: serioși, maturi, adulți, responsabili. Nu mă simt deloc descrisă în cele de mai sus. Eu sunt jovială, imatură, copilăroasă și doar nițeluș responsabilă. Dar, de amorul artei, aștept cu nerăbdare să împlinesc 40 de ani, poate prezentându-mă așa, ceilalți se vor lăsa păcăliți să mă asimileze vârstei. Poate că, spunându-le că am 40 de ani, vor crede că știu perfect cu ce se mănâncă viața asta.
Am prieteni și rude și chiar soți 😀 care se tem de orice schimbare a prefixului ca și cum asta ar avea cu adevărat importanță. Pentru mine este doar o etapă la care, mai devreme, priveam cu admirație. Cumva, reușesc să îmi setez mental înaintarea în vârstă și să împing etatea care să mă impresioneze puternic cu câțiva zeci de ani mai târziu.
Deh, fiecare om are temerile lui și fiecare rezonăm diferit atunci când e vorba de viața noastră.
Vreți să vă spun însă ceva cu adevărat înfricoșător? În toamnă, Ania va merge la grădiniță!!! Lasă vârsta, lasă îmbătrânirea, lasă ireversibilitatea. După 4 ani, păpădia mea o să mă lase singură 4 ore pe zi. Da, sigur, pentru binele ei, socializare, distracție, copii, independență și tâmpenii de genul ăsta. Dar eu cui rămân? Unde se duc diminețile noastre împreună, bucuria unei zile întregi mereu lipite una de alta, siguranța prezenței celui mai iubit suflet din Univers?
Probabil că vă amuză zbaterile mele dar ele sunt cât se poate de reale. La fel cum se simte fantasma unei cifre. Mă simt ca și cum, peste o lună de zile, îmi pleacă copilul la facultate sau, mai rău, se mută cu familia peste mări și oceane!
Pricep perfect de ce împlinesc eu 40 de ani dar păpădia mea de ce trebuie să aibă deja 4? Poate o să înțeleg asta când împlinesc 40 de ani și o să fiu mai matură, se presupune. Mai am de așteptat până atunci doar încă 17 luni.
Sursa foto: http://www.carmaindustries.com
