Sunt doar cu Ania acasă și fac curățenie generală, printre picături (proiecte, scris, fetiț, mâncare, casă). Descopăr cu entuziasm că am un milion de eșarfe care mai de care mai minunate: colorate, vaporoase, elegante, sofisticate. Mă bucur ca un copil până îmi amintesc că nu prea am pe unde să le port. Ei, nu-i nimic, le-oi purta și pe-acasă, ce are? De ce n-aș putea face curățenie cu o eșarfă cu fir auriu la gât?

Găsesc o eșarfă mare și roz pe care nu am purtat-o niciodată (bleah, roz) dar căreia îmi place tare mult materialul și i-o ofer în dar păpădiei care țopăie de zor în patul matrimonial. Se înfășoară toată în ea și mă anunță că ea e o mami cu rochie de prințesă. E adevărat, și pe mine rozul mă duce cu gândul la prințese.

După ce șterg dulapul corespunzător cu spray de mobilă, încep să împătur eșarfele cu mare atenție. Materialele lor vaporoase îmi cam dau bătăi de cap pentru că alunecă foarte ușor de unde le pun eu dar încerc să le așez frumos, la dungă, una peste cealaltă. Admir, din când în când, teancul mare și colorat, format de ele, taman în momentul când fetițul, eliberată de eșarfă, decide să-mi arate cum poate ea să se cațere peste marginea patului și să aterizeze brusc exact în teancul de eșarfe, pe care, bineînțeles, îl răstoarnă. Încep să o rog cu glas plângăcios:

-Hai, mă, mami! Tu ai văzut cât am lucrat la împăturatul ăsta??? Încearcă, te rog, să eviți eșarfele când sari pe-aici ca un iezișor!

Se uită la mine încruntată și, în timp ce sare mai departe nestingherită printre hainele de pe covor, mi se plânge și ea serioasă:

-Mami, nu o mai certa pe Ania că nu-mi place!

Mă bufnește râsul instantaneu și-i explic:

-Iubirea mea, atunci când îți spun ceva ce nu-ți place ție neapărat, nu înseamnă că te cert. Vrei să-ți arăt cum își ceartă unele mămici copiii? (dă din cap că da). Dar nu e prea drăguț, să știi, și eu nu sunt de acord să vorbească nimeni cu nimeni așa.

Sub ochișorii ei curioși, încep să țip și să gesticulez dramatic:

-Măi, mama ta de copil! Să nu te mai prind că sari pe-aici că te bat de nu te vezi!! Stai potolită odată!!!

Mă uit apoi repede și îngrijorată la ea, să nu cumva să o fi traumatizat. Ania însă începe să râdă în hohote în timp ce se ține de burtă și repetă:

-Te bat de nu te vezi!!! Ha-ha-ha!! Te bat de nu te vezi!!!

Ok, nu e tocmai reacția la care mă așteptam. Mă simt totuși puțin vinovată și adaug un:

-Mami te iubește cel mai mult pe lume și n-o să permită nimănui niciodată să-ți vorbească așa! Nimeni nu are voie să facă asta! Da, pui? 

Fii-mea însă mă ignoră și râzând în continuare în hohote, îmi cere rugător:

-Hai, mami, mai ceartă pe Ania, te rooooooog!!!!

Mă bucur și mă felicit în gând nespus pentru că am ales calea educației cu blândețe, pentru că, altfel, se pare, tot ce aș fi obținut ar fi fost niște hohote generoase de râs. 

Sursa foto:  creativemarket.com

 

 

 

Țipete și amenințări printre eșarfe vaporoase
Tagged on:                                         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *