Gata, am ajuns să fiu depășită de responsabilități și da, cu regret vă anunț că am ajuns și eu la concluzia că nu sunt un supraom. Am început acum un alt proiect care-mi necesită multă atenție și o doză semnificativă de preocupare. Printre Ania, proiecte, casă, mâncare, scris și spațiu personal de încărcat baterii am realizat că nu mai am timp suficient. Cum la ordine și pe alocuri curățenie renunțasem din start, am ajuns treptat să-mi tai din timpul alocat mie. Însă când am început să nu mai am timp suficient de petrecut cu păpădia sau să fiu prea obosită ca să am chef de joacă, am spus stop și încerc acum o repliere.
Blogul îl însuflețesc din pasiune, din nevoia de a mă exprima și de a mă dezvolta în plan personal, din nevoia de a-i oferi fetițului o oarecare idee a felului în care a crescut și cum a fost iubită. Din acest motiv nici nu am dorit să-l monetizez în vreun fel. E ca un fel de datorie pe care nu mi-o cere nimeni altcineva în afară de sufletul meu.
Nu voi renunța să scriu aici pentru Ania și pentru mine, dar nu o voi mai face atât de des, adică zilnic, cum a fost până acum. Și pentru că știu că sunteți câțiva oameni buni și frumoși care ne citiți și urmăriți, acest text este pentru voi, ca un soi de reciprocitate pentru atenția voastră.
Dacă aveți chef de povești în offline, mai multe decât pot eu oferi în această perioadă, dați un telefon sau un mesaj. Le aștept cu drag!
Între timp însă, eu am nevoie ca de aer de bucuria luminată prin fetițul meu, numit acum aproape unanim, păpădie. Probabil că voi scrie în minte zeci de povestiri inspirate de Ania și de timpul nostru împreună, însă la voi, scrise aici în Jurnal, vor apărea probabil puțintel mai târzior decât s-au întâmplat.
Cu mult drag și afecțiune, eu și fetițul-păpădiu vă pupăcim pe toți!
ahaha ai simtit ca am tot apasat butonul de “Refresh page” ieri si azi? :)))
Am un bookmark la serviciu cu ultima postare si parte din rutina mea zilnica in zilele lucratoare e sa dau un refresh sa vad cand au postat dragele mele entry nou. Asta-i unul dintre momentele mele de relaxare + un zambet.
Ma gandeam ca o sa vina ziua in care n-o sa mai ai timp sa scrii zilnic si te felicit ca momentul a venit cu asa mult delay fata de ce anticipasem eu 😀
Va pup si eu cu drag!
🙂 Ce scumpă ești!!! Poate că va fi nițeluș mai răruț dar gândește-te ce aventuri ne așteaptă cu grădinița păpădiei și cu mami care brusc va începe să mai și dispară din peisaj. Ori o să mă amuz teribil, ori o să plâng cu lacrimi de crocodil, ori amândouă la un loc. Stai aproape de butonul de refresh că parcă văd că o să bag vreo trei postări pe zi ca să mă eliberez și las încolo proiecte și casă și timp . 😀 Te pupăm cu drag, Bianca!