Copiii au nevoie să fie văzuți, auziți, simțiți, să le fie recunoscută prezența, să li se ducă dorul. E o nevoie pe care toată lumea o are dar este cu atât mai pregnantă la copii, întrucât, de multe ori, ei
Ania este mereu dornică să primească vizite, să fie musafir și să cunoască oameni noi. Atunci când se întâmplă ca acești oameni să aibă și copii, animăluțe și jucării, cu atât mai bine pentru ea. E duminică după-masa și noi
Avem în față un drum de vreo patru ore cu mașina. Suntem echipați cu toate cele necesare: vreo 1000 de cățeluși din Patrulă, ponei, carioci și foi de hârtie, cărticele, telefon, tabletă, suport de tabletă, plastilină, sandwich-uri, ronțăieli, și mai
De când era bebeluș am ținut foarte mult la siguranța Aniei în mașină. De la scoică am trecut la scaunul rear facing, apoi la scaunul cu fața la direcția de mers. Când a început să-și descopere nevoia de independență, păpădia
Copiii micuți (toddler-ii) sunt extrem de posesivi cu obiectul dorinței lor, având astfel destule dificultăți în a-l împărți cu oricine altcineva. Ceea ce e adorabil doar că în unele cazuri (recte, cel al meu), obiectul dorinței ar putea simți nevoia
Ania este o fire foarte energică, centrată pe stimulii exteriori, cum sunt de altfel majoritatea toddlerilor de vârsta ei. Mereu cu chef de viață, mereu zâmbitoare și dispusă să împartă din veselia ei cu ceilalți. Din acest motiv, la culcare
Îmi imaginez un film de acţiune cu un erou care salvează lumea de un dezastru mondial ce e pe cale să se-ntâmple, în timp ce este urmărit de răufăcătorii care încearcă să-l oprească. Gloanţele zboară vâjâind pe lângă el, bombe
Ania este mai nou fascinată să spargă ouă de găină în chiuveta ei micuţă de la bucătăria de jucărie. Le loveşte de marginea chiuvetei cum a văzut că facem noi. Încetişor, clipind des în anticiparea rezultatului. Coaja de ou rezistă.
Cel mai greu de îndurat lucru din experienţa mea ca mămică este plânsul Aniei. Ca părinte vrei să faci tot ce-ţi stă în putinţă să-ţi vezi copilul zâmbind cât mai des. Te doare acel plâns cu ochişorii trişti care se
Deşi aveam două scaune de maşină foarte bune şi sigure primite de la oameni dragi, am insistat să-i iau Aniei încă unul cu spatele la sensul de mers, poziţionat central pe bancheta din spate. Cred şi acum că acest gen