Stalker este un termen în limba engleză care are o întreagă istorie ataşată de el. Tradus înseamnă urmăritor, hărţuitor, vânator, obsedat dar un englez va şti mult mai bine despre ce vorbesc pentru că ei au dezvoltat o adevărată cultură pentru acest termen, care este în strânsă legătură cu hărţuirea şi care este o infracţiune şi la noi în ţară.

Stalker-ul este acela care te urmăreşte constant, te contactează obsesiv fie prin mail, scrisori, telefon şi care prin orice acţiune a lui, chiar dacă îţi lasă cadouri surpriză la uşă sau îţi aduce constant flori, te face să simţi teamă.

Se pare că ori americanii posedă mai mulţi stalker-i, ori au mai multe resurse decât noi pentru că ei au dezvoltat unităţi speciale în cadrul forţelor de ordine care urmăresc doar acele cazuri de stalking. Nu pot nici ei să facă mare lucru până nu este dovedită clar intenţia agresivă, dar va exista un dosar şi eventual un ordin de restricţie. La noi în ţară, pedeapsa maximă pentru hărţuire este de 6 luni.

Practic, un stalker este o persoană cu un fragil echilibru emoţional care dezvoltă pasiuni pentru persoane mai mult sau mai puţin cunoscute, care proiectează în imaginaţie şi transpun în viaţa reală o relaţie ce nu există cu adevărat sau care au mari dificultăţi în a renunţa la cineva care doreşte să-i iasă din viaţă. Stalker-ul poate fi centrat fie pe răzbunare, pe inducerea răului (a fricii) cuiva care i-a produs la rându-i suferinţă, fie pe a forţa o relaţie de apropiere cu cineva care nu îşi doreşte acest lucru.

Şi la noi în ţară există suficiente cazuri de stalking care uneori pot chiar degenera în crimă şi din păcate, nu există un proces pentru a preîntâmpina acest rezultat. Nu există o informare la nivel general a ceea ce presupune stalking-ul, nu există procedee specifice de combatere a acestuia şi de aceea, de cele mai multe ori, atunci când vom fi hărţuiţi, vom accepta tăcuţi teroarea, o vom lua ca parte din viaţă, din firesc sau mai grav, vom considera că este cumva vina noastră pentru ceea ce se întâmplă. Nu ştim să ne luptăm atunci când ne este invadat spaţiul personal, nu ştim că avem dreptul să ne apărăm libertatea şi liniştea.   

Deşi sunt dese cazurile când un fost soţ gelos va continua să intre peste noi în casă, să ne ameninţe, să-i hărţuiască pe prietenii noştri, să ne sune în toiul nopţii, stalking-ul nu ţine seama de sex. Şi femeile pot fi hărţuitori excelenţi. Le poţi considera inofensive, te poţi jena să depui o plângere la poliţie pentru că atunci nu ai mai fi considerat bărbat, dar adevărul este că şi o femeie poate deveni la fel de obsesivă ca un bărbat, îţi poate afecta calitatea vieţii în aceeaşi măsură.

Fie că-ţi va sparge toate parolele conturilor de socializare, fie că-ţi va verifica constant telefonul (cred că doar la noi în ţară există parole pe telefon care să te apere de soţi şi nu de hoţi), fie că te va urmări când ieşi la bere cu băieţii, fie că-şi va face scenarii fel de fel care rareori bat cu realitatea, fie că le va suna pe colegele tale de serviciu să le ameninţe, fie că-ţi va zgâria maşina sau va ameninţa cu sinuciderea dacă o părăseşti, tot stalking se numeşte.

Nevoia de control asupra celuilalt şi de manipulare a comportamentului acestuia nu pot fi ţinute în frâu în cazul unui stalker.

Sper ca lumea să înveţe mai bine ce înseamnă libertatea, respectarea intimităţii şi acceptarea deciziilor celorlalţi, iar în cazul în care conştientizăm un dezechilibru la noi sau la ceilalţi, să luăm imediat măsuri fie de stopare a acelui comportament fie să căutăm noi înşine ajutor specializat care să ne ajute să trecem de impas.

Am citit acum ceva vreme o glumiţă despre acest fenomen care ilustrează oarecum ce se petrece în mintea unui stalker şi care se traducea cam aşa:

-În loc să-mi mulţumeşti că ţi-am spălat toate vasele, ţi-am dus gunoiul, ţi-am pregătit micul dejun şi ţi l-am adus la pat, tu începi să urli la mine că cine sunt şi ce caut la tine în casă!

Sursa foto: https://www.news-mail.com.au

 

 

Stalker – un termen universal valabil
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *