Unele mămici trăiesc cu un sentiment permanent de vină. Că nu facem suficient pentru copiii noştri sau din contră, că facem prea mult, şi-i facem dependenţi de noi. Un sentiment de vină izvorât poate dintr-o responsabilizare prea fragedă, o atribuire a consecinţelor eronată, o stimă de sine care nu a fost cultivată.
Am învăţat să trăim cu acest sentiment de vină şi atunci când cineva ne-a insultat, când am fost sancţionaţi (pe drept sau nu), când am fost părăsiţi de partener, când copilul se comportă într-un mod neacceptat de societate sau când lucrurile nu se aşează cum ne-am dori noi.
Acest sentiment de vină ne macină pe interior, ne crează stări de anxietate, ne întunecă judecata şi nu ne lasă să vedem realitatea, ne fură zâmbetul şi bucuria.
Sigur că vina are importanţa ei. Fără ea, graniţa dintre bine şi rău ar fi inexistentă. Sentimentul de vină ne ajută să evoluăm, să ne dezvoltăm, să creştem. Dar atunci când acesta se iveşte în situaţii care nu se află sub controlul nostru, va face mai mult rău decât bine.
Aşa că trebuie să învăţăm să-l gestionăm, să facem pace cu el, să ne acceptăm şi să începem să vedem dincolo de trăirile noastre.
Eu sunt o mamă care nu se poate dezlipi de puiul ei. Sunt fericită să stau mereu cu ea sau în preajma ei. Nu simt nevoia de altceva. Mă bucură şi mă împlineşte. Ceea ce e minunat, pentru că, la această vârstă şi Ania simte nevoia de mine. Sunt veselă în preajma păpădiei şi-i transmit şi ei această stare.
Asta nu mă face o mamă mai bună decât celelalte. Câştig timp cu fetiţul dar pierd timp cu mine. Pierd ani în care m-aş putea descoperi, dezvolta, evolua.
Nici în o mie de vieţi nu aş alege însă altă cale. Asta e ceea ce mă face fericită. Aşa simt să trăiesc şi nicio voce care-mi spune că sunt prea legată de Ania, că nu e bine, că la doi ani ar trebui să înveţe să se desprindă de mine, nu mă va face să mă răzgândesc sau să simt vreun sentiment de vină.
Sunt mămici care simt nevoia de timpul lor, simt nevoia de un pahar de vin cu prietenele în oraş, de timp pentru pasiunile lor, de activitate profesională. Sunt mămici care îşi iubesc copiii la fel de mult ca mine. Dar asta le face fericite pe ele.
Poate unele dintre ele pleacă cu un sentiment de vină, pe care eu sunt convinsă că nu ar trebui să-l aibă. Dacă s-ar lipsi de timpul lor, ar face lucrurile împotriva simţirii, ar fi epuizate, triste, nervoase. Ar face mai mult rău decât bine.
Vrem să le facem pe toate deodată şi vrem ca fiecare lucru făcut să fie perfect. Viaţa însă nu funcţionează aşa. Trebuie să învăţăm să renunţăm la lucrurile care mai pot aştepta şi care nu sunt atât de importante pentru noi acum. Trebuie să învăţăm să ne ascultăm instinctul.
Mămicilor, fiţi naturale! Iubiţi-vă copiii şi acceptaţi-vă cu totul! Copiii au nevoie de mămici fericite pentru a putea fi fericiţi!
Sursa foto: https://thenewfoundlandmommy.com
