Ania nu-şi doreşte niciodată să doarmă, am mai povestit asta. Raportat la media de vârstă, somnul ei a fost întotdeauna cu vreo două ore pe minus. Dacă vrei să te distrezi, când o vezi ruptă de oboseală, cu ochişorii pe jumătate închişi, căscând de zor, întreab-o dacă e obosită şi vrea să doarmă. Vei vedea imediat o scuturare energică din căpşor, însoţită de un nuuuuuuu prelung şi hotărât. 

Unii cred că dacă oboseşti bine copilul şi îl pui mai târziu în pat, va dormi mai bine şi mai mult. Nu e cazul fii-mi care e aidoma unui ceas deşteptător: indiferent la ce oră adoarme, fie că e 7.30, 8, 9 sau chiar 10, ea la ora 6 e în picioare. Repercursiunile vor fi suportate de toată lumea implicată, a doua zi, atunci când, din cauza oboselii, somnul de prânz se va scurta însă va fi recompensat cu mârâieli şi tânguieli.

Suntem la Şoimuş, după vreo câteva zile pline de musafiri, ore întârziate de somn, agitaţie, energie şi joacă multă. E ora somnului de prânz. După câteva negocieri ale extinderii acesteia eşuate, puica adoarme epuizată în câteva secunde. Se trezeşte însă douăzeci de minute mai târziu. Se ridică direct în picioare, gata de joacă şi ne anunţă:

-Ania vrea afară la trambulină, mami!

O iau încetişor în braţe şi-i spun:

-Nu ne trezim încă, pui! Ai dormit foarte puţin, mai trebuie să facem nani!

Se resemnează ascultătoare în braţele mele şi adoarme înapoi cât numeri la trei.

După încă douăzeci de minute se trezeşte din nou. Se ridică buimacă în fundic, scrutând semiîntunericul din jur. Se freacă la ochişori cu mânuţa şi se întoarce spre mine. Mă priveşte zâmbindu-i şi mă întreabă nedumerită:

-S-a trezit mami cu Ania acum sau nu?

Aşa-mi trebuie dacă am formulări neclare pentru păpădie. Data viitoare mă va întreba dacă s-a săturat de mâncare la cină sau dacă are nevoie să facă pişu la oliţă!

Sursa foto: www.sheknows.com

 

 

Să doarmă sau să se trezească? Aceasta-i întrebarea!
Tagged on:                 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *