Scris în 22 septembrie 2015
Nu e doar un chip frumos! Are jucării preferate și jucării care o plictisesc. Adoră cățelușii cărora le zâmbește fermecător, chiuie când îi vede sau când o pupă pe mânuțe și piciorușe, îi mângâie când se-așează cuminți lângă noi, le vorbește sau îi ceartă când preferă să stea la soare, mai la distanță și deși nu-i place să facă diferențe, Enzo este totuși preferatul ei.
[maxbutton id=”35″] e și ea cu siguranță un animăluț interesant care merită a fi cercetat mai îndeaproape, dar pălește în fața cățeilor.
Găinile o plictisesc, însă cocoșului nu-i iartă trezirile cu cântecul lui strident și-și dorește, în secret, să-l vadă, cât mai curând, în ciorbiță la mami și la tati.
Câteodată are chef să i se spună [maxbutton id=”36″] despre lume, alteori ne povestește despre ea. Chiar dacă nu folosește [maxbutton id=”37″] încă, îmi spune când vrea afară, când vrea să fie plimbată în brațe, ca să admire copacii și floricelele, când vrea plimbare în cărucior, să se gândească la ale ei, când are chef de râs și distracție și vrea să ne jucăm împreună, când vrea pe salteluță doar ea cu jucăriile ei sau când trebuie să stea și mami sau tati pe salteluță lângă ea, fără să intervină, doar s-o privească în liniște.
Deși doarme toată noaptea, de când era bebe mic, știe că mami și tati totuși se trezesc din când în când să verifice dacă nu-i e prea cald sau prea frig sau doar să-i privească somnicul, așa că, uneori, reușeste să-i [maxbutton id=”38″] la loc, ținându-i de mână.
Se enervează foarte tare când îi e foame și mami sau tati încearcă s-o aline, până se încălzește lăpticul, cu o jucărie pe care o azvârle cât colo, certându-ne. Cu foamea nu-i de joacă!
Tremură toată de emoție când reușește să pună mâna pe un lucru interzis sau intitulat periculos și caută rapid cea mai scurtă cale spre guriță.
Zâmbește drăgălaș și inocent când este surprinsă făcând o poznă.
Poate să ne întoarcă mami și de douăzeci de ori cu fața spre ea, când vrea să ne schimbe scutecul, că nu ne interesează. Dacă avem chef de joacă trebuie să se adapteze și să-l pună din mers.
E foarte ambițioasă și când vede ceva ce-și dorește, târâș-grăpiș, la deal sau vale, depășind orice obstacol, nimic n-o împiedică să-și atingă țelul, încununând experiența cu un zâmbet învingător!
Adoră papuceii, trebuie să știe cu ce este încălțat fiecare, așa că-i caută cu privirea și dacă mai și dansează, e perfect.
Deși ne zâmbește de când se trezește, are nevoie de câteva minute liniștite pentru reconectarea cu lumea asta atât de fascinantă.
E mulțumită de părinții ei prompți dar știe că un mmmmma-mmmmmma spus răspicat o va determina pe aceasta ca din trei mișcări să se înfățișeze aproape instantaneu în fața puicii, cu ochii lipiți de săpun și spume cu pastă de dinți la gură, ceea ce cu siguranță e mult mai comic.
Preferă frigul, căldurii.
Lumea i se pare extrem de interesantă și vrea să guste, să atingă, să privească, să cerceteze cam tot ce-o înconjoară.
Strănutul o dezarmează și până nu vede fața lui mami transformată la loc în zâmbet, nu se relaxează.
Când dorește atenție dar nu vrea să fie evidentă, tușește ușor forțat și discret, cu un zâmbet șugubăț, ca și cum ”Heeeeei! Ați uitat cât de drăgălașă sunt???”.
Uneori suntem obosiți. Zi și noapte atenția ne e concentrată pe minunea noastră extrem de activă. Dar avem satisfacția unui copil crescut de părinți și Ania ne-a învățat ce frumos și ușor poate fi greul!
Azi împlinește douăzeci și cinci de săptămâni și declar parafat, ștamplilat și semnat, că dau totul, fără regrete, pentru zâmbetul ei perfect!
La mulți ani, copil frumos! Te iubim pân’ la cer și-napoi de-un infinit de ori!
Sursa foto: www.clipartkid.com, ro.pinterest.com
