Am treabă în casă. Florin este cu Ania în curte. Îmi iau o pauză de două minute și scot capul pe geam să văd ce face păpădia cu tăticul ei. Domnul tătic e cu telefonul în mână iar fetițul … nicăieri.
-Unde mi-e puiul? întreb eu neliniștită.
-A plecat cu Ioana și cu Raluca (două vecine tinere și frumoase) în vizită la ele, îmi spune el teribil de amuzat de mutra mea disperată.
-Whaaat??? Glumești, nu?
-Nu! zice râzând acum de-a binelea.
Toți vecinii noștri sunt niște drăguți (Raluca, deși nu mai locuiește la noi pe stradă, vine destul de des la căsuța părintească unde a crescut), dar Ioana este preferata noastră. Deși nici ea nu mai locuiește aici, îl vizitează foarte des pe tatăl ei, vecinul Nelu și are o simpatie aparte pentru păpădie. Mereu îi aduce câte ceva, mereu o strigă peste gard să vorbească cu ea, mereu o alintă cu vorbe dulci. În timp ce plivea de zor în grădina tatălui ei, Ania a acompaniat-o la povești, gard în gard, o după-masă întreagă. Eu, cu treabă pe atunci în curte, auzeam doar chicoteli și hohote de râs. Ba chiar nici când a venit taică-su acasă cu cadou pentru ea nu a vrut să se despartă de Ioana: a înșfăcat doar cadoul și a fugit cu el înapoi la povești.
Altădată, când eu întindeam haine, fetițul, cum îi stă în obicei, a zbughit-o în locul ei de joacă preferat, după casă unde este un culoar format din două case vecine, lat cât să încapă un adult. De obicei, se duce acolo cu cățeii și face ”trasee”. Acum însă mi s-a întors cu o ciocolată pe care mi-a înmânat-o grăbită:
-Ține! E de la vecina Dorina, pentru mine. Acum mă mai duc să spun o vorbă cu ea.
Fetițului îi place foarte mult calitatea de oaspete și deseori se oferă să plece (ne)invitată pe la vecini sau cunoștințe.
La petreceri aproape nici nu mai simt că am copil. Pleacă bucuroasă cu oricine la dans, la povești, la plimbare. Eu aștept cuminte să i se facă dor de mine. Și aștept. Și aștept, Și aștept. Și apoi nu mai rezist și plec după ea să-i fur măcar un pupic.
Partenerii ei preferați de chefuri sunt totuși Daria, Ionuț și Iarina, verișorii ei paterni. Poate și fiindcă îi suflă în coarne și se joacă neîncetat cu ea dar și pentru că se iubesc toți teribil de mult.
Când se trezește dimineața mă întreabă curioasă:
-Cine vine astăzi în vizită la noi, mami?
-Nimeni, iubire. Doar Auri și Dorin, dacă vrei.
-Mergem noi atunci în vizită undeva?
Cugetând aici eu singură cu blogul meu, găsesc trei variante. 1. Îi oferim suficientă iubire și putere încât să se poată desprindă ușor de noi și să cunoască lumea pe picioarele ei, știind mereu că are unde să se întoarcă. 2. Seamănă cu ta-su și cu bunicii paterni care sunt și au fost mereu extrem de sociabili. Sau 3. S-a mega săturat de noi și vrea să respire și alți oameni.
Sper totuși să nu fie ultima variantă.
În aceste condiții, cred că putem să vorbim mai serios de grădiniță. O singură problemă avem, totuși: Ania preferă mai mult adulții sau copiii mai mari. Să încercăm direct la școală sau să pornim un proiect pentru deschiderea unei grădinițe pentru adulți?!
Sursa foto: scoli.didactic.ro
