Scris în 19 decembrie 2015

Nu mai pot cu rozu’! Mă suprasolicită vizual, mă obosește și mă enervează.

Mi se pare forţată și ne-necesară nevoia noastră de a diferenţia sexul bebelușilor prin culorile purtate. Nu vreau ca Ania să se identifice printr-o culoare. Vreau să știe că toate sunt ale ei și că poate face ce vrea cu ele.

Normal că are și chestii roz (multe primite cadou, altele luate de noi, că ni se păreau drăguţe). Dar de când cu suprasolicitarea, am tendinţa să compensez luându-i multe lucruri albastre, verzi, gri.

Nu-mi pasă că nu-și dă lumea seama dacă-i fetiţă sau băiat. Nu-i cu nimic mai specială dacă e adăugată unei categorii gender-related. Vreau un copil fericit, nu catalogat.

Vreau să afle singură că e fetiţă prin caracteristicile care-o alcătuiesc, vreau să se identifice cu mine, cu bunicile, cu soră-mea, cumnată-mea, cu verișoarele ei, dar nu pe baza culorilor sau a podoabelor purtate.

Pe același principiu am refuzat să-i pun cercei în urechi. Plus că mi se părea chinuitor să-mi văd copila dormind cu cerceluși în ureche când eu știu că pe vremea când purtam bijuterii, îmi doream să ajung odată acasă să le dau jos.

Mi-am găurit urechea pentru cercelul cu nr. trei singură, acasă, în baie, în clasa a IX-a. Când va lua o decizie conștientă în acest sens, i-o voi respecta.

Frumoasă este cât cuprinde și nu vreau să-i abat atenţia de la asta prin adaosuri inutile. Vreau să fie conștientă de cât de interesantă și fascinantă este, fără pietricele sclipicioase care fură ochiul de la naturaleţea și personalitatea ei.

Poate-o să-mi ceară cercei pe la patru ani, așa cum are barbie: sclipicioși roz bon-bon cu pietricele, dar va fi decizia ei. La fel cum nu m-apuc să-i fac tatuaje cu gândul c-am un copil rock, vreau ca deciziile cu privire la corpul ei să și le ia singură și asumat.

Sau poate se va mulţumi să-și pună cercei din cireșe care cu siguranţă sunt mult mai gustoși și dacă încep să te derajeze poţi oricând să-i mănânci.

Cel mai tare mă amuză oamenii de pe stradă care sunt confuzaţi de identitatea puicii mele, pe care este absolut necesar și imperios să o afle, începând investigații amănunțite:

– După hăinuţa albastră pari a fi băieţel dar pantalonașii roz spun că ești fetiţă! Așa că ce ești tu, hă?

Ania se uită prin ei, mai departe, la copilașul ce se joacă cu o pungă și nu pare să-i pese dacă fii-mea e fată sau băiat. Nu le răspunde nimic poate pentru că mă-sa ia deciziile vestimentare pentru ea, momentan, poate pentru că nici ea nu știe încă sau poate pentru că nu vorbește deocamdată cu prea multe cuvinte.

Și eu? Cine sunt eu să mă bag în conversaţia lor?

Sursa foto: clipartfest.com 

Problematica sexului bebelușului
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *